Studenții din Timișoara au ieșit joi, 26 iunie, în stradă pentru a protesta față de modificarea modului de calcul al burselor studențești, care ar putea duce la reducerea fondurilor și la scăderea numărului de beneficiari. Manifestația are loc în fața Prefecturii, începând cu ora 10:00, și este parte dintr-o acțiune de protest la nivel național, organizată de ANOSR, conform: https://renasterea.ro/
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se opune intenției Guvernului de a calcula fondul de burse în funcție de salariul minim net, nu brut, ceea ce ar însemna o scădere cu aproximativ 40% a sumelor alocate – de la circa 370 de lei la aproximativ 220 de lei per student.
Studenții avertizează că o asemenea măsură va priva mii de tineri de sprijinul financiar necesar pentru continuarea studiilor, afectând mai ales pe cei din medii vulnerabile. Ei subliniază că reducerea finanțării educației crește inechitățile și contravine principiilor incluzive prevăzute în Legea învățământului superior nr. 199/2023.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Toate aceste măsuri de austeritate sunt nenecesare și afectează grav sistemul de învățământ. Doar 22,5% dintre tinerii între 24 și 35 de ani sunt absolvenți de studii superioare, iar rata abandonului universitar depășește 40%”, avertizează reprezentanții ANOSR.
Proteste similare au loc joi și în București, în fața Palatului Victoria, precum și în alte centre universitare din întreaga țară. Studenții cer Guvernului să renunțe la modificările propuse și să respecte legislația actuală privind bursele.
Publicitate. Scroll pentru a continua.