Ghidul Banatului

Proiectul de reabilitare a Complexului sportiv din Dacia. Două bazine, la parter, și două săli de gimnasitică, la etaj

Cosmin Tabără, care încă ocupă funcția de viceprimar al Timișoarei, a gândit un proiect pentru transformarea Complexului sport din cartierul Dacia. Dintr-un bazin de înot și o sală de gimnastică, a gândit două bazine de înot, la parter, și două săli de gimnastică, la etaj.

“Este neprofesionist, să nu spun mai mult, ca o sală de gimnastică să fie dedicată băieților, fetelor, copiilor și seniorilor. Fetele trebuie să aibă sala lor, aparatele lor, intimitatea lor. Sala de băieți presupune alte aparate, este nevoie de una a lor”, a spus Tabără.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Complexul este dedicat atât copiilor, sportivilor, dar și părinților însoțitori. Astfel, complexul are prevăzută o sală de fitness și o cafenea. Sala de fitness poate fi accesată atât de către sportivii de performanță, cât și de amatori.

“Trebuie să înțelegem că, pentru a-și îndrepta copiii către sport, părinții trebuie să aibă posibilitatea să își petreacă timpul într-un fel decent în acel interval orar și nu să stea în frig, soare, ploaie la ușa unui bazin de înot sau a unei săli de gimnastică. În situația în care părinții nu au atracție pentru sport, va exista o cafenea unde să-și petreacă timpul cât timp copilul își desfășoară orele de antrenament”, a adăugat Tabără.

Primăria a primit avizul Agenției pentru Mediu și mai există nevoie de avizul ISU, după care proiectul va putea fi prezentat în Comisia Tehnico-Economică. Urmează, apoi, aprobarea indicatorilor tehnico-economici în cadrul Consiliului Local.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

“Partea cea mai grea va fi finanțarea. Ori apelăm la bugetul local ori vom încerca să obținem finanțare și prin CNI. Din păcate, nu avem surse de finanțare pe proiecte europene pentru sport, dar cu siguranță se vor găsi soluții!”, a concluzionat Cosmin Tabără.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version