Evenimente

„Produs în Banat” –  festival al muzicii, dansului şi produselor bănăţene, în Iulius Town

Zeci de artiști timișoreni vor urca pe scena festivalului tradițional bănățean „Produs în Banat”, o premieră în Timișoara. Iulius Town devine locul de întâlnire al iubitorilor de folclor, dar și de produse tradiționale, în perioada 20 – 22 mai 2022. Pe lângă ansamblurile populare care vor aduce în inima orașului ritmul bănățean, timișorenii se vor bucura și de muzica soliștilor autohtoni, iar cei mici sunt așteptați la șezătoarea cu povești, spuse de Teatrul de Păpuși.

Iulius Town Timișoara reunește în acest weekend mai multe ansambluri bănățene, dar și artiști locali, care vor urca pe scena amplasată în parcarea VIP. Vineri, 20 mai, de la ora 18:00, festivalul „Produs în Banat” va fi deschis cu o suită instrumentală – „Din Banatul de câmpie” – interpretată de taraful tradițional, format din taragot, saxofon, contrabas, acordeon, vioară și chitară. Programul artistic este completat de un tablou muzical coregrafic, cu șase perechi de dansatori, iar soliștii Doriana Talpeș, Maria Coman, Bogdan Firu, Ciprian Pop și Felicia Stoian vor încânta publicul cu melodiile lor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Maria Didraga și formația Ansamblul Junii Timișului, Ansamblul Bârzava Reșița, Ansamblul Ghiocelul Giroc și alții vor urca pe scena din parcarea VIP din cadrul Iulius Town în a doua zi a festivalului, de la ora 18:00. Duminică, 22 mai, Ansamblul Doina Timișului, Ioan Surdu, Școala de dans Marius Ursu, Zorica Savu și Pera Todorovici și tamburașii vor aduce buna dispoziție prin muzica tradițională, începând cu ora 16:00.

Pe lângă programul muzical inedit, „Produs în Banat” le propune timișorenilor și un târg tradițional inedit, care se desfășoară în două zone: Iulius Expo și parcarea VIP. Producătorii prezenți în zona Iulius Expo vor aduce cu ei: miere, dulceață, uleiuri, siropuri, mezeluri, brânzeturi, prăjituri, sucuri naturale, dar și bijuterii și accesorii, piese de mobilier, cosmetice, lavandă și multe altele. În parcarea VIP, din fața clădirii de birouri UBC3, vor fi amplasate food truck-uri, dar și un parc de distracții.

„Produs în Banat” îi așteaptă și pe cei mici la o șezătoare cu povești. Sâmbătă, 21 mai, de la ora 17.00, în zona Iulius Expo , tradiționala poveste „Scufița Roșie” va fi spusă cu ajutorul teatrului de păpuși, iar cei mici vor învăța cât de important este să asculți de părinți și să nu ai încredere în necunoscuți.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vino și tu la weekend-ul tradițional „Produs în Banat” de la Iulius Town Timișoara!

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența alimentelor, iar piețele sunt pline de produse din import, o familie de producători...

Administratie

Controversele continuă în cazul procesului ANI versus Dominic Fritz, chiar și după decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fostul titular al...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version