Actualitate

Prins în flagrant. 6,5 kilograme de canabis, transportate în boiler

Judecătorii Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat de 31 de ani cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea sa după ce polițiștii antidrog l-au prins în flagrant cu 6,5 kilograme de canabis. Condorm DIICOT, canabisul a fost descoperit într-un boiler metalic modificat, pe care acesta l-a ridicat de la o firmă de curierat.

La locuința bărbatului au fost găsite și ridicate alte aproximativ 400 grame de substanțe vegetale și pulverulente, aflate în curs de expertizare, trei cântare de precizie, un pistol cu gaz, precum și sume de bani în lei, euro și dolari. Totodată, au fost identificate și două boilere metalice modificate, similare celui folosit pentru disimularea cantității de canabis.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

foto: DIICOT

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version