Evenimente

Petiție pentru Programul de salvarea a clădirilor de patrimoniu. Punerea în siguranță a monumentelor ar fi făcută cu bani de la stat

Comunitatea Declic vă invită să semnați petiția către: Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților și membrii Camerei Deputaților. Prin această petiție se cere deputaților să spună „DA” propunerii legislative pentru instituirea „Programului naţional de scoatere din pericol a patrimoniului cultural imobil”.

Odată intrat în vigoare, acest program ar permite salvarea a 100 de monumente de patrimoniu, în fiecare an.

De ce este important?

În România există peste 800 de monumente istorice în stare avansată de deteriorare care se pot prăbuși în orice moment. [1] Foarte grav, printre acestea se află clădiri aflate pe lista patrimoniului mondial UNESCO, adică monumente de o valoare uriașă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Acestea pot și ar trebui să fie salvate. Se va întâmpla asta dacă deputații aprobă proiectul de lege privind instituirea unui program de salvare a monumentelor în pericol. Proiectul ar asigura finanțarea lucrărilor de punerea în siguranţă, anual, a unui număr de 100 de monumente istorice aflate în stare avansată de degradare.

Proiectul a trecut de Senat. Deși are susținerea programului „Ambulanța  pentru monumente” și a altor specialiști în restaurare, o parte dintre parlamentarii ce vor da votul final și-au manifestat opoziția față de proiect. Există riscul real ca inițiativa să fie blocată. Asta ar duce la pierderea, în următorii ani, a sute de clădiri de patrimoniu de o valoare și frumusețe rară.

Semnează și tu petiția(aici). Dacă suntem zeci de mii, deputații vor înțelege că cei de care depinde locul lor în Parlament nu privesc cu indiferență distrugerea iremediabilă a clădirilor monument.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Eveniment

La Reșița are loc în weekendul 8-10 mai, Festivalul Primăverii. Vor fi  trei seri consecutive de concerte live, cu artiști de top din muzica...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Stiri din Timiș

Un accident rutier grav a avut loc vineri în localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș, unde două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre vehicule...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version