Știri

Percheziții domiciliare în județele Timiș și Caraș-Severin

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT Timișoara au făcut 17 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Caraș-Severin, conform, opiniatimisoarei.ro

În cauză exista suspiciunea că, din anul 2018, un barbat, în vârsta de 31 de ani, cetațean american de origine româna, ar fi distribuit drogurile în municipiul Timișoara, atât personal, cât și prin intermediul altor tineri, cu vârste cuprinse între 22 si 28 de ani. Pe parcursul cercetarilor, au rezultat indicii că o parte dintre cantitatile de droguri de risc, respectiv cannabis, distribuite în municipiul Timișoara, ar proveni din culturi ilicite înfiintate în județul Timiș, prin intermediul unui bărbat de 27 de ani. De asemenea, 7 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, s-ar fi ocupat de cultivarea ilicită a cannabisului. Totodată, un barbat, în vârsta de 51 de ani, este bănuit că ar fi colectat cannabis de la celelalte persoane bănuite, pe care ulterior le-ar fi transportat în Germania, pentru a fi comercializat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În urma perchezițiilor, politiștii au ridicat 9 kilograme de cannabis, 20 de grame de amfetamină, 2 culturi ilicite de cannabis, 12.000 de lei, 400 de euro, 9 telefoane mobile și ustensile folosite la prepararea și consumul drogurilor. 13 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Timisoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Diverse

O sesizare primită de redacția noastră ridică semne de întrebare cu privire la modul în care ar fi gestionate, la Imperial Market din Moldova...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Un tânăr de 24 de ani din Lugoj a ajuns la spital după ce a provocat un accident în timp ce se deplasa cu...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version