Știri din Timișoara

METAMORPHOSIS transformă Timișoara într-o scenă audio-vizuală: concert imersiv cu artiști internaționali la Cinema Timiș

Sursa foto: www.tion.ro

Timișoara găzduiește pe 10 mai 2026, de la ora 19:00, la Cinema Timiș, spectacolul „METAMORPHOSIS”, un concert crossover susținut de harpistul Alexander Boldachev și chitaristul Alex Misko, în cadrul seriei Unexpected Concert organizate de Asociația EDCUS, conform: https://www.tion.ro/

Evenimentul propune o experiență artistică imersivă în care muzica live se îmbină cu proiecții vizuale realizate în timp real de artistul multimedia Adistu. Spectacolul combină elemente de muzică clasică, rock și sound cinematic, oferind publicului o producție modernă, cu accent pe impact vizual și emoțional.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Concertul este structurat în trei capitole – „Origins”, „Identity” și „Creation”. Prima parte aduce în prim-plan harpa solo, cu reinterpretări precum „Winter” de Antonio Vivaldi sau „Bohemian Rhapsody” de Queen, dar și compoziții originale semnate de Alexander Boldachev. În „Identity”, Alex Misko prezintă piese proprii precum „Umbrella Street” și „Intergalactic March”, evidențiind stilul său fingerstyle cu influențe cinematice.

În secțiunea „Creation”, cei doi artiști urcă împreună pe scenă și interpretează compoziții originale precum „Kuban Train”, „The Gemini Twins”, „The Impaler” sau „Hope Song”. Fiecare moment este însoțit de proiecții vizuale dinamice, sincronizate cu muzica, și de scurte intervenții narative ale artiștilor.

„METAMORPHOSIS” continuă direcția seriei Unexpected Concert de a aduce în fața publicului din Timișoara proiecte inovatoare și artiști internaționali, într-un format care depășește tiparele concertului clasic și pune accent pe experiența completă a spectatorului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Un grav accident de muncă s-a produs, marți, 28 aprilie, pe un câmp, în apropierea localității Birda, județul Timiș. Polițiștii au fost sesizați cu...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Ghidul Banatului

Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile pentru a patra ediție a festivalului de tradiții populare și produse locale „Suflet de România”. Este cea mai...

Actualitate

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul pe care îl conduce îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz, după afirmațiile făcute de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version