Evenimente

Melodiile “Aicha” și “Callin’ U” de la Outlandish vor răsuna la unul dintre cele mai așteptate festivaluri din vestul țării

Arad Open Air Festival se întâmplă în exact 10 zile, fiind unul dintre cele mai așteptate festivaluri din vestul țării și pus pe pauză în 2020 din cauza pandemiei. În acest an, accesul se va face pe bază de vaccin, dovadă de trecere prin boală, test PCR sau test rapid care poate fi realizat chiar la intrarea în perimetru, contra sumei de 30 de lei.

Biletele au fost puse în vânzare de câteva luni, iar la acest moment mai există puțin peste 100 de abonamente disponibile. 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

“Serbăm împreună cea de-a 5-a ediție Arad Open Air Festival! Apa înseamnă viață, iar noi facem parte din ea. Ne pregătim să plonjăm într-un univers acvatic compus din oameni minunați, atmosfera vibrantă, și o gama variată de stiluri muzicale. Sărbătorim toate lucrurile care ne ajută să ne simțim în viață și sărbătorim apa, acesta fiind elementul principal și indispensabil al ei”, scriu cei de la Arad Open Air.

Outlandish sunt printre capurile de afiș ale evenimentului din 2021, alături de alte trupe de renume precum Subcarpați, The Case, RUA, Rules, Golan, Gojira & Planet H, Basska, Cargo, și mulți alții.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Social

Lacul de acumulare Secu, cunoscut popular sub numele de „Șura Ortacilor”, continuă să rămână una dintre cele mai periculoase și misterioase întinderi de apă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version