Evenimente

Marionetele gigant, statuile vivante, mimi, bufon dar și alte surprize la Iulius Town

Una dintre cele mai așteptate manifestări artistice stradale din Timișoara revine în Iulius Town, în acest weekend. Check Art Festival aduce marionetele gigant, statuile vivante, mimi, bufoni, fire show, aerial, ateliere de creație, face painting, dar și alte surprize. Distracția este completată de concertele susținute de vedete naționale și internaționale: Lepa Brena, Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, Argatu’, dar și Rava, Bejbi Motorola și HVNDS.

Sâmbătă și duminică, 16 – 17 septembrie 2023, Iulius Town se va transforma într-o „scenă”, pe care vor performa mai mulți artiști stradali. Începând cu ora 17.00, Iulius Gardens va fi animat de bine-cunoscutele statui vivante, expresivii mimi, dar și bufonii care vor stârni amuzamentul. În parc vor fi prezente și marionetele gigant ale Teatrului pe roți din Arad. Gorila și Balerina vor face un adevărat spectacol pentru cei prezenți în Iulius Gardens, în intervalul orar 17.00 – 20.00. Și trupa Foolosophy Entertainment va fi la înălțime sâmbătă și duminică, când va aduce în parc personaje pe picioroange. De la ora 17.00, copiii sunt așteptați și la ateliere de creație, face painting, dar și la cabina photo booth Cupio, care au loc în Iulius Gardens.

Check Art Festival aduce performerul Papito din Ungaria, care va face un show de jonglerii şi acrobaţii amuzante, de la ora 19.00, la scena amplasată în zona Lake Plaza. Fiecare seară de festival se va finaliza cu un fire show, de la ora 20.15. Muzica live nu va lipsi din cadrul Check Art Festival, astfel că de la ora 17.00, pe scenă vor urca: Ingrid, Antonia Rădulescu, Rodica Pîslari Canțîr, Sebastian Covaci, Alex Ticula, Timeea Csaszar & Carina Csaszar.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

De vineri, 15 septembrie, dăm și startul celor trei seri în care artiști naționali și internaționali vor concerta la Iulius Town Timișoara. Pe scena din Iulius Gardens, vineri, de la 19.00, vom asculta melodiile trupei HVNDS, după care va urma artista din Belgrad – Bejbi Motorola, iar seara va fi încheiată de traperul Rava. Pe scena din parcarea exterioară UBC 0, sâmbătă are loc cel mai așteptat moment artistic, ce va fi susținut de Lepa Brena, cea mai bine vândută solistă din istoria Balcanilor, iar duminică, încheiem un weekend la superlativ, de la ora ora 19.30 cu o seară by Flight Festival, alături de Dj Kuky, Jamala și Argatu`.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Tragedie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Un student în anul VI, în vârstă de doar 24 de ani, a...

Actualitate

Ministerul Român al Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale terestră că începând...

Stiri Timișoara

  Cântecul, jocul și portul popular bănățean vor fi în centrul Rugii Timișoarei 2026, eveniment dedicat tradițiilor Banatului și organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului...

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version