Știri

La revedere, dragă grădiniţă! Grupa Mare A de la Grădiniţa PP 4 se pregăteşte de şcoală în ritm de dans

Cei mai mari dintre cei mici, preşcolarii de la Grupa Mare A din cadrul grădiniţei PP4 au avut serbarea de final de an, organizată la Teatrul Municipal ”Traian Grozavescu”. În faţa unei săli pline cu mamici, tătici, bunici, fraţi, naşi, prieteni, cei mici au prezentat un spectacol de o oră şi jumătate în acre au cântat, recitat şi dansat, după un program pregătit minuţios de profesoarele Mariana Cârstoiu şi Nicorina Bărbulescu.

Acestea au spus în deschiderea spectacolului că a venit vremea ca o nouă generaţie de copii să încheie o primă etapă din viaţa lor grădiniţa.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

”Sunt copii de excepţie, cu care vă puteţi mândri. Am avut o nouă generaţie minunată, care acum se îndreaptă spre şcoală. Au fost ani frumoşi, în care cei mici au învăţat foarte multe lucruri şi au pus bazele educaţiei pentru viitor. Suntem emoţionate, bucuroase şi fericite pentru aceşti copii”, a spus profesor înv. preşcolar Mariana Cârstoiu.

Finalul spectacolului a aparţinut dansului şi nu oricărui dans, ci cel al prieteniei, care i-a reunit pe toţi cei 26 de participanţi la serbare, un dans ce s-a încheiat cu ei îmbrăţişaţi.

Serbarea s-a încheiat cu strigarea pentru ultima oară a catalogului, absolvenţii de grădiniţă primind coroniţa şi diploma de absolvire.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

Lipsa acută de forță de muncă din construcții și imobiliare îi împinge pe dezvoltatorii români la limite greu de imaginat. Un cunoscut om de...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version