Eveniment

La mulți ani, seniorilor noștri, de Ziua Mondială a Vârstei a Treia!

1 octombrie marchează în fiecare an Ziua Mondială a Vârstei a Treia, prilej de recunoștință și respect pentru seniorii noștri, cei care reprezintă rădăcinile și memoria comunității, conform: https://www.radioresita.ro/

Sărbătoarea, instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 45/106, a fost gândită ca un moment de conștientizare a rolului și a drepturilor persoanelor vârstnice. Prima inițiativă a apărut încă din 1982, odată cu adoptarea Planului internațional de acțiune privind îmbătrânirea, iar în 2002 documentul a fost actualizat pentru a răspunde provocărilor noului secol.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

ONU subliniază că statele trebuie să asigure sisteme de securitate socială solide, servicii de calitate și respectarea demnității seniorilor, în paralel cu promovarea solidarității între generații.

Conform estimărilor, populația mondială de peste 60 de ani va ajunge la 1,4 miliarde în 2030. În Uniunea Europeană, până în 2080, aproape 30% dintre cetățeni vor avea peste 65 de ani, iar peste 12% vor depăși vârsta de 80.

Și România urmează această tendință. Dacă în 1990 persoanele de peste 60 de ani reprezentau 10,3% din populație, în 2080 procentul se va dubla, depășind 21,8%. Fenomenul aduce cu sine nevoia unor politici sociale mai bine adaptate riscului de sărăcie și excluziune socială.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pentru a răspunde acestor provocări, ONU a declarat perioada 2021-2030 drept Deceniul îmbătrânirii sănătoase, urmărind patru direcții: schimbarea percepției despre vârstă, sprijinirea comunităților, furnizarea de servicii de sănătate adaptate și acces la îngrijire de lungă durată pentru seniorii care au nevoie.

Astăzi, gândul nostru se îndreaptă către părinții și bunicii noștri, cei a căror iubire s-a transformat în înțelepciune și sprijin.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version