Ghidul Banatului

Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, are bust la Timișoara FOTO

Ioan Holender, cel mai longeviv director managerial al celebrei instituții muzicale Wiener Staatsoper, care va împlini 89 de ani în 18 iulie 2024, are de acum un bust la Opera Națională Română din Timișoara. Sculptura din bronz a fost realizată de regretatul artist timișorean Peter Jecza (decedat în 2009).

Holender a recunoscut că dezvelirea unui bust al unui om în viață e cam ciudată, dar a explicat că lucrarea artistică a fost realizată cu mulți ani în urmă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

“Este o întâlnire cam ciudată, eu fiind în viața, să se descopere bustul meu. A fost făcut de marele Peter Jecza, când aveam 70 de ani, în urmă cu 19 ani. E foarte demult. Au trecut 19 ani de atunci. Domnul Jecza a făcut acest bust când am împlinit 70 de ani. Atunci bustul lui Jecza a plecat la Viena și a stat la Viena. Acolo eram eu cu bust, deja era curios atunci. Omul ăsta trăiește, este în viață și se uită la bustul lui. Era ceva ciudat. De fapt, oamenii se uitau la bustul lui Jecza nu la bustul meu. Am adus bustul înapoi în acest lăcaș de cultură”, a declarat Ioan Holender.

Bustul de la Opera Națională Română Timișoara a fost amplasat în 25 martie 2024, la inițiativa lui Cristian Rudic, directorul Operei din Timișoara.

“Ioan Holender este unul dintre cei mai mari directori de operă pe care i-a avut mapamondul. Este un fiu al Timișoarei, prima operă pe care a servit-o a fost aici”, a spus Cristian Rudic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În 1988, Ioan Holender a devenit secretarul general al Operei din Viena și al Volksoper (Opera pentru popor), pentru ca în 1992, după moartea neașteptată a directorului Eberhard Waechter, să fie numit manager general al celor două instituții. A fost director între 1 aprilie 1992 și 30 august 2010, fiind director al celebrei instituții pentru cea mai lungă perioadă din istoria operei vieneze.

SURSA FOTO Opera Națională Română Timișoara

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version