Alte Sporturi

În acest weekend Timișoara devine capitala dansului sportiv

Timișoara devine capitala dansului sportiv. În acest weekend găzduiește Campionatul Mondial de Dans Juniori II Standard&Timișoara Open Championship 2024, WDSF Open Standard și Latino Tineret și Adulți și DSE Children Grand Prix.

Evenimentele, organizate de Clubul de Dans Sportiv Magnum Team sub egida Federației Române de Dans Sportiv vor aduce pe ringul de dans cei mai talentați tineri din întreaga lume.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Sportivi din peste 30 de țări, de pe trei continente, și-au anunțat deja participarea. Tinerii vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile și pasiunea pentru dans, oferind publicului momente de neuitat.

„Această competiție este mai mult decât un simplu eveniment sportiv. Este o celebrare a muncii, talentului și a pasiunii acestor tineri dansatori, care își dedică viața artei dansului”, spune Diana Avram, antrenor de dans sportiv al Clubului Magnum Team.

Perechile Clubului de Dans Sportiv Magnum Team au avut un an cu rezultate bune la competițiile naționale și internaționale.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Raul Radu și Ioana Ușvat, sportivi ai acestui club timișorean, au devenit în acestă primăvară campioni naționali la Juniori II standard. Perechea are rezultate impresionante și la nivel european.

Trei ani consecutiv, în 2020, 2021, 2022, cei doi tineri au ocupat locul I în ranking-ul european la categoriile Juvenile si Junior. Cel mai recent rezultat este clasarea pe locul al doilea la German Open Championship de la Stuttgart, o competiție de mare prestigiu în Europa.

În cadrul competiției WDSF Open Standard și Latino Tineret și Adulți, spectatorii vor putea admira cele mai bune perechi de dansatori din lume, care vor concura în stilurile Standard și Latino. Aceste momente vor aduce pe ringul de dans eleganță, energie și performanțe deosebite.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cei mai tineri dansatori vor străluci în competiția DSE Children Grand Prix, unde viitorii campioni ai dansului își vor arăta determinarea și talentul. Această competiție este dedicată celor mai mici dansatori, care, prin evoluția lor, promit un spectacol plin de entuziasm și creativitate.

Programul artistic va include și competiții pe categorii, oferind tuturor dansatorilor, indiferent de nivel, șansa de a-și demonstra progresul și pasiunea pentru dans.

Timișoara Open Championship va fi o oportunitate unică de a vedea în acțiune atât dansatori profesioniști, cât și amatori talentați, într-o competiție care va celebra frumusețea și diversitatea dansului sportiv.

„Timișoara va fi, pentru două zile, centrul mondial al dansului sportiv. Vom avea ocazia să vedem cum pasiunea și dedicarea transformă tinerii dansatori în adevărați campioni”, subliniază Raul Avram, organizator al programului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Spectacolele se vor desfășura la Sala Sporturilor „Constantin Jude”, iar cei care doresc să participe, vor trebui să plătească o taxă de intrare, în valoare de 50 de lei pe zi.

Sursa: sursadevest.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Stiri din Timiș

Bărbatul de 31 de ani din județul Timiș, devenit cunoscut pe TikTok sub porecla de „regele TikTok-ului”, va petrece următoarele 30 de zile în...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version