Ghidul Banatului

Imagini de la reabilitarea unei bijuterii a Banatului. Peste 10 milioane de lei pentru teatrul din Oravița

ADR Vest a publicat un set de fotografii de pe șantierul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, considerat cel mai vechi din România, o bijuterie arhitecturală a Banatului.

„Regio-POR în Regiunea Vest: punem în valoare bijuteriile ascunse ale regiunii. Vă prezentăm astăzi imagini de pe șantierul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița, județul Caraș-Severin, care a intrat în restaurare printr-un proiect cu finanțare europeană. Vedeți în fotografiile noastre cum arată clădirea teatrului la scurt timp de la demararea lucrărilor acolo! Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a orașului Oravița prin restaurarea și valorificarea durabilă a acestui obiectiv de patrimoniu de clasă A, care să contribuie astfel și la dezvoltarea economică a zonei.”

Publicitate. Scroll pentru a continua.
De asemenea, pe lângă restaurarea și conservarea Teatrului „Mihai Eminescu”, care ar urma să fie inclus în circuitul turistic local, regional și național, investiția mai cuprinde și amenajarea parcului din fața teatrului.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Beneficiarul investiției – „Lucrări de restaurare, conservare și dotare la Teatrul Mihai Eminescu – Clădire monument istoric LMI CS-II-M-A-11154 și amenajarea peisagistică a parcului adiacent” este Primaria Oravita

Contractul de lucrări este în derulare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Întreruperi programate de energie electrică vor avea loc în Timișoara și în mai multe localități din județul Timiș, între 3 și 7 august. Furnizarea...

Stiri din Timiș

Incident violent în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Igriș, din județul Timiș. Un agent de pază ar fi fost înjunghiat în timpul...

Diverse

O sesizare primită de redacția noastră ridică semne de întrebare cu privire la modul în care ar fi gestionate, la Imperial Market din Moldova...

Știri din Reșița

Incendiul de vegetație uscată izbucnit vineri în zona Câlnic din Reșița s-a reaprins sâmbătă. Pompierii intervin cu cinci autospeciale și 19 militari, iar un...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version