Biserica mănăstirii de la Luncanii de Sus se află într-o situație delicată. În ultimii ani, terenul pe care a fost construită a luat-o la vale și în urma alunecărilor biserica s-a înclinat, iar pereții au început să se crape.
Mitropolia Banatului a demarat un proiect de salvare a lăcașului de cult. Părintele Timotei Anişorac, consilier la Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti, din cadrul Mitropoliei, este optimist și spune că biserica va fi salvată.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Avem un proiect de consolidare a fundațiilor. E vorba de niște intervenții speciale, avem niște fundații speciale cu niște foraje. Încercăm să stabilizăm terenul de acolo. Avem probleme cu niște ape subterane care sapă nisipul, sapă pământul de sub blocurile de fundare și s-a înclinat puțin și biserica. S-a reușit oarecum stabilizarea terenului, am făcut foarte multe injectări cu bentonită. Am făcut și niște foraje speciale, urmează să mai facem sistematizarea platformei cu rigole pentru colectarea și redirecționarea apelor pluviale. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm anul acesta să o punem pe picioare, să stopăm alunecările”, spune părintele Timotei Anişorac.
Mănăstirea de la Luncanii de Sus se află într-un loc pitoresc, înconjurată de pădurile ce acoperă Munții Padeșului, pe unul din versanții muntelui străbătut de râul Bega, la aproximativ un kilometru de drumul ce face legătura între localitățile Românești și Luncanii de Sus. Este un loc cu o frumusețe unică, care aduce liniște și pace sufletească pelerinilor și vizitatorilor săi.
Mănăstirea are ca hram „Acoperământul Maicii Domnului“ și „Sfinții Împărați Constantin și Elena“.