Ghidul Banatului

FOTO S-a deschis magazinul oficial de suveniruri al Timișoarei. În sfârșit, un loc fără kitsch-urile prezente până acum în comerț. Virgil Ianțu, printre primii clienți

Magazinul Souvenir Station, de pe strada Alba Iulia, lângă Info Centrul Turistic, își așteaptă de astăzi vizitatorii. Este primul magazin oficial de suveniruri al Timișoarei, deschis de Organizația de Management al Destinației Timișoara, un parteneriat public-privat, unde primăria virează și banii colectați din taxa hotelieră.

Souvenir Station este singurul loc unde se pot cumpăra articole cu sigla Visit Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

„Tot ce găsiți în magazin este produs local, în Timișoara sau în România. Nu avem marfă din China, Turcia sau alte țări. Am selectat artiștii, atât din domeniul artei tradiționale, cât și pe cei care realizează lucruri handmade foarte frumoase, artiști deja consacrați la nivel local. Din România avem artă tradițională, ceramică, in, țesături, covoare, traiste, icoane pe sticlă. Artizanii locali creează bijuterii, cărți poștale, jocuri, Timișoara la cutie, dar avem și cărți, hărți, ghiduri turistice, ilustrații cu Timișoara, romane a căror acțiune se desfășoară în Timișoara și viniluri. Vindem și tricouri cu echipa de fotbal a orașului. Magazinul de suveniruri promovează orașul și generează profit, care rămâne în asociație, ca sursă de venit”, a declarat Ludovic Satmari, managerul magazinului Souvenir Station.

Printre clienții care au vizitat magazinul astăzi s-a aflat și vedeta de televiziune Virgil Ianțu, timișorean de origine, care a plecat cu un tricou cu simbolul victoriei.

„Astăzi am deschis magazinul, am avut mulți cumpărători, iar unul dintre ei a fost chiar Virgil Ianțu, care, deși timișorean, locuiește în București. Era pur și simplu în vizită la Timișoara, trecea pe stradă și a intrat în magazin. Și-a cumpărat un tricou cu simbolul victoriei, un simbol consacrat la Revoluția din 1989”, a mai spus Ludovic Satmari.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În viitorul apropiat, în Souvenir Station se vor vinde bilete pentru toate spectacolele care au loc în Timișoara, fie că este vorba de teatru, operă, filarmonică, evenimente sportive sau concerte.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme s-a produs luni dimineață, pe drumul județean DJ 691, în localitatea...

Știri din Reșița

Un incendiu izbucnit marți dimineață, într-un salon al Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, a dus la evacuarea a 16...

Stiri din Caraș - Severin

Agenții au găsit-o în siguranță pe copila de 7 ani, după ce mama sa a căutat-o timp de aproximativ o oră și jumătate. Impresionați...

Știri din Lugoj

Fostul bazar din Lugoj ar putea fi desființat, iar terenul pe care se află ar putea fi transformat într-un spațiu cu o altă destinație....

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version