Evenimente

Finanțări de la Consiliul Județean Timiș, în 2024. Ce proiecte pot fi eligibile

Consilierii județeni au aprobat ghidul prin care se acordă finanțare nerambursabilă pentru proiectele culturale din anul 2024.

Ariile tematice eligibile sunt: artele spectacolului, documentarea și cercetarea patrimoniului cultural, artele vizuale, educație prin cultură și cultură prin educație, proiecte editoriale și literare, valorizarea spațiului DKMT, fonduri de mobilitate culturală sau de tineret, cercetare și stagii culturale, formare profesională în cultură sau pentru tineret, educație pentru învățământul preuniversitar, în sănătate, pentru mediu înconjurător sau incluziune socială.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Printre criteriile de eligibilitate se numără concordanţa cu strategia de dezvoltare culturală sau educaţională, durabilitatea impactului cultural, economic şi social, excelenţa artistică, precum și încurajarea fuziunii formelor artistice tradiţionale cu exprimările noi. Vor fi luate în considerare dimensiunea europeană, promovarea patrimoniului material sau imaterial alături de aplicarea formelor noi de antreprenoriat cultural şi explorarea noilor tehnologii. Vor fi punctate de asemenea contribuţia la interesul cultural al comunităţii și valoarea artistică a proiectului.

„Încă de la începutul anului viitor vom fi pregătiți să lansăm apeluri, astfel încât organizatorii proiectelor câștigătoare să aibă suficient timp pentru implementare, iar timișenii să beneficieze de evenimente de cea mai bună calitate pe întreg cuprinsul anului”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Un beneficiar poate solicita anual maximum trei finanțări nerambursabile, indiferent de numărul de sesiuni de finanțare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pentru proiectele cultural-artistice și de tineret, așa cum specifică ghidul, valoarea maximă a finanţării nerambursabile care poate fi acordată în funcție de capitolul în care proiectul se încadrează este:

– Proiecte culturale realizate de instituțiile de cultură profesioniste din județul Timiș – 100.000 lei;

– Proiecte culturale realizate de autoritățile locale – 50.000 lei;

Publicitate. Scroll pentru a continua.

– Proiecte cultural – artistice și educative realizate în spațiul DKMT-100.000 lei;

– Proiecte cultural – artistice și educative realizate de organizațiile non-guvernamentale- 250.000 lei;

– Proiecte cultural – artistice și educative realizate de instituții în domeniul educației din județul Timiș -20.000 lei;

Publicitate. Scroll pentru a continua.

– Reviste on line, editare și tipărire carte și alte activități complementare editării și tipăririi – 20.000 lei;

– Proiecte cultural – artistice, educative și de formare profesională destinate tinerilor – 100.000 lei.

Finanțările nerambursabile se acordă pe bază de contracte încheiate între Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș și beneficiari.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Uncategorized

O călătorie care în mod normal durează aproximativ o oră între Timișoara și Lugoj s-a transformat într-un coșmar pentru pasagerii trenului Regio 9578, în...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version