Evenimente

Festival dedicat “Privighetoarei Banatului”. Zeci de tineri vor urca pe scenă în amintirea artistei

Ediția a XVII-a a Festivalului Concurs de Interpretare Vocală ”Mariana Drăghicescu” va avea loc în perioada 18 – 22 septembrie 2019 la Timișoara și Bogâltin.

Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. Joi, 19 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul folcloric ”Pentru tine … Mariana”, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, iar duminică, 22 septembrie, de la ora 13.00, în localitatea Bogâltin din județul Caraș-Severin va avea loc spectacolul ”De la Bogâltin la vale”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Denumită pe bună dreptate “Privighetoarea Banatului”, Mariana Drăghicescu a cucerit prin vocea sa inegalabilă, inimile tuturor celor care o ascultau, incă de la primele sale apariții pe scena Casei de Cultură din Băile Herculane … apoi, și-a legat numele de Orchestra Doina Banatului din Caransebeș iar Orchestra profesionistă Banatul din Timișoara, sub bagheta maestrului Gelu Stan i-a oferit consacrarea și recunoasterea valorii sale artistice.

Se stinge departe de țară, la Toronto în Canada la doar 44 de ani însă ne lasă moștenire o adevarată bogație de cântece folclorice. În semn de omagiu, din 1998 se desfașoară în Banat Festivalul Național Concurs Mariana Draghicescu!

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version