Știri

Direcția Silvică din vestul țării, acuzată de ministra Buzoianu că a plantat 250.000 de puieți doar pe hârtie, răspunde acuzațiilor

Direcția Silvică Caraș-Severin a oferit explicații legate de lipsurile constatate în pepinierele silvice aflate în administrarea lor. Reacția instituției a venit după o postare publică a Dianei Buzoianu, ministra de la „Mediu”, care a semnalat faptul că, în urma unor verificări, au fost identificați peste 250.000 de puieți înregistrați în acte, dar inexistenți în teren.

Măsuri de recuperarea prejudiciului și sancțiuni

Potrivit datelor prezentate în comunicat, verificările au fost realizate de Garda Forestieră Timișoara în intervalul octombrie – decembrie 2025. Controlul a scos la iveală un minus de 272.742 de puieți forestieri, mai mult decât preconiza Ministerul Mediului inițial, prejudiciul fiind evaluat la 94.757,51 lei, TVA inclus. Neregulile au fost identificate în 7 ocoale silvice din totalul de 17 aflate în subordinea direcției, iar conducerea instituției subliniază că aceste probleme sunt legate strict de activitatea desfășurată în sezonul anterior, fără legătură cu situația actuală din pepiniere.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

După primirea concluziilor controlului, Direcția Silvică Caraș-Severin a anunțat că a demarat imediat procedurile legale pentru recuperarea pagubei. Suma stabilită de inspectori a fost imputată integral gestionarilor responsabili, iar o mare parte din prejudiciu, peste 74.000 de lei, a fost deja recuperată pe baza angajamentelor de plată asumate. Pentru diferența de aproximativ 20.000 de lei, refuzată de un singur gestionar, instituția a deschis o acțiune civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței.

Ministra Buzoianu, asigurată de fermitate

În paralel, au fost aplicate 18 sancțiuni disciplinare personalului silvic implicat, constând în reduceri ale salariului de bază între 5% și 10%, pe perioade cuprinse între una și trei luni. Conducerea Direcției transmite un mesaj ferm, precizând că nu acceptă consemnarea unor date nereale în documentele oficiale și că orice abatere constatată va fi sancționată fără ezitare. Comunicatul este semnat de directorul instituției, inginerul Daniel Petru Poliță.

Ministra Diana Buzioanu explica pe Facebook că, la Direcția Silvică Caraș-Severin, au fost verificate 55 de pepiniere chiar zilele acestea, numindu-le „viitorul pădurilor noastre.” Concluzia ministrei? Aproximativ 250.000 de puieți care trebuiau să fie plantați în păduri în anii următori, care existau pe hârtie în aceste pepiniere, pe teren au fost de negăsit. „Așa se fură pădurile viitoare”, explică Buzoianu, care spune că prejudiciul estimat în acest caz este de 77.000 de lei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Diana Buzoianu – Facebook

„Controlul Gărzii Forestiere de la Timișoara a arătat că personalul silvic care gestiona aceste pepiniere avea cunoștință despre lipsa puieților, dar a continuat să înscrie în documente existența acestora și, în unele situații, să deconteze lucrări de întreținere pentru culturi care nu mai existau efectiv în teren. Cu alte cuvinte, documentele arătau o realitate, iar terenul arăta alta. Garda Forestieră de la Timișoara a făcut o sesizare către organele penale. Vom vedea ce măsuri se vor lua la final în acest caz.

Până una alta, Direcția Silvică Caraș-Severin trebuia să aplice sancțiuni personalului din subordine. Sancțiunile disciplinare aplicate de Direcția Caraș-Severin? Câteva reduceri salariale de 10% pentru personalul silvic și câteva avertismente scrise pentru șefii de ocol.

E revoltător, da. Dar vestea bună pentru noi și vestea proastă pentru directorii Romsilva e că pe termen mediu așa ceva nu va mai fi posibil pentru că reforma pe care am lansat-o deja la Romsilva presupune încheierea de contracte de mandat cu șefii de ocoale, pe criterii de performanță clare. 

De anul viitor, în urma evaluărilor, cine nu îndeplinește criteriile de performanță, precum realizarea efectivă a lucrărilor planificate (inclusiv în pepiniere), nu va primi avertismente. Nu. Va primi o desfacere de contract”, a explicat Diana Buzoianu pe pagina ei de Facebook.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version