Cultură

Credincioși din mai multe județe, reuniți în pelerinajul de toamnă de la Scăiuș

Pelerinajul de toamnă la Scăiuș a reunit în jur de 300 de credincioși greco-catolici, veniți pentru a comemora semnul miraculos al lăcrimării icoanei Sfintei Fecioare Maria, care a avut loc în anul 1934, la 30 septembrie, respectiv 15 octombrie. La locul pelerinajului, desfășurat sâmbătă, 29 septembrie, ei au avut parte de o splendidă zi de toamnă, cu soare și o temperatură plăcută.

Slujba a fost oficiată de PSS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, de Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Episcopiei și de un sobor de 20 de preoți din tot cuprinsul eparhiei, care cuprinde județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și o parte din Alba.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

O comoară a eparhiei de Lugoj

”Sfânta Fecioară Maria este vie prin mesajele pe care le-a transmis la Guadalupe – Mexic, Lourdes – Franța, Fatima – Portugalia și altele, locuri de vindecare sufletească și trupească unde și-a făcut simțită prezența. Într-un articol din 2015, sunt enumerate 15 astfel de locuri recunoascute de biserică. Icoana Maicii Domnului de la Scăiuș, pe care o venerăm ca pe unul din cele mai prețioase daruri pe care Dumnezeu le-a făcut eparhiei noastre. Este un semn ceresc, un semn de viață. Nu am intenția să interpretez de ce a lăcrimat această icoană. Acest semn ceresc vorbește la fiecare, ne spune fiecăruia ce are să ne spună. Începând din anul 1934, toți episcopii de Lugoj – Prea Sfințiile lor Alexandru Nicolescu, Ioan Bălan, Ioan Ploscaru, Alexandru Mesian, au fost convinși de autenticitatea acestui semn și au scris despre el. În timpul păstoririi Prea Sfințiului Alexandru Nicolescu, imediat după ce a avut loc evenimentul, au fost adunate și au rămas în arhiva Episcopiei, redobândite azi, 144 de declarații ale celor care au fost martori oculari, luate sub jurământ”, a spus episcopul de Lugoj.

Depășirea blocajului sufletesc

Apoi, PSS Ioan Călin Bot a vorbit despre importanța pelerinajelor, ca antidot al blocajelor sufletești din aceste vremuri moderne și post-moderne pe care le trăim. ”Pelerinajele sunt prilejuri de ieșire din cotidian și de depășire a blocajului sufletesc. Dificultatea cea mai mare a acestui blocaj este că oamenii nu cred că mai există o ieșire din el, și asta duce la împietrire, la disperare, la indiferență. Dar Maria Cerească, Maria Bisericii, Maria preoților și a credincioșilor, continuă să se roage și să lucreze pentru noi”.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Rugăciune pentru frații creștini care suferă din cauza războiului

Episcopul de Lugoj s-a rugat la final ”pentru frații noștri creștini care suferă din cauza războiului” și pentru cei care lucrează pentru pace.

O parte din sluja de la Scăiuș a fost oficiată în limba slovacă, de către parohul locului, părintele Iulian Hasciar.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

 

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Stiri din Timiș

Aproape 100.000 de lei în amenzi au fost aplicate de polițiștii rutieri din Timiș în urma unei razii de amploare desfășurate pe DN6, unul...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version