Ghidul Banatului

Clopotele lui Iliescu și Năstase ruginesc lângă biserica unei mănăstiri din Banat

Trei clopote mari ruginesc lângă biserica neterminată de la Româneşti. Acestea au fost donate de trei importanți lideri ai PSD, din perioada de glorie a partidului, cu speranța că le mai iartă Dumnezeu din păcate. Este vorba despre Ion Iliescu, Adrian Năstase și bănățeanul Titu Bojin. 

Deși au trecut 20 de ani, de la momentul donației, prilejuit de vizita președintelui de atunci Ion Iliescu, în zona Făgetului, clopotele nu și-au găsit nici astăzi locul la mănăstirea timișeană. Au fost aduse și lăsate în spatele bisericii, unde zac pe un schelet de lemn, care a început să putrezească. Reprezentanții mănăstirii spun că sunt prea mari ca să fie instalate în turnul bisericii și ar avea nevoie de o clopotniță special construită.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În cei 20 de ani însă, nu s-a găsit o soluție pentru instalarea clopotelor donate de politicieni.

„Ele au fost făcute, la momentul respectiv, pentru mănăstire. Construcția de acolo nu le putea susține și atunci s-au amplasat afară, până la repararea bisericii și terminarea lucrărilor. De ce nu le-au pus nu știu, dar o să întreb și eu. Chiar zilele următoare mă întâlnesc cu Înalt Prea Sfințitul și o să-l întreb. Dacă nu au nevoie de ele, să le dea măcar la o biserică unde pot să fie montate, să funcționeze.  Au fost făcute de o firmă din Târgu Mureș, cu aliaje de materiale ca să aibă rezonanță, să sune bine și au costat o grămadă de bani. Nu-mi mai aduc aminte acum cât, dar au fost destul de scumpe”, a declarat Titu Bojin.

Mănăstirea de la Românești este un șantier continuu de peste 20 de ani. În momentul de față, au fost finalizate lucrările la acoperișul bisericii și zidăria, însă mai trebuie executată pictura.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version