Una dintre cetățile bănățene cu o istorie interesantă, dar mai puțin știută, este Cetatea Jdioara, din județul Timiș.
Potrivit istoricilor, prima atestare documentară a localităţii Jdioara, aparţinând de comuna Criciova, este din anul 1320. La 18 februarie 1600, Voievodul unificator Mihai Viteazul emite o diplomă prin care se acorda titlul de nobil lui Gheorghe Ciocăneşti, castelan al Cetăţii Jdioara. Diploma nobiliară este datată 18 februarie 1600, Alba-Iulia, şi se pare că este singura de acest fel păstrată de la Mihai Viteazul.
În volumul Analele Banatului, Ligia Boldea tratează pe larg istoria Cetății Jdioara. Redăm mai jos, integral, fragmente din volumul amintit:
Ridicarea fortificaţiei de la Jdioara de către regalitatea maghiară s-a legat, cu siguranţă, de nevoia de impunere a autorităţii regale în mediul feudal românesc din zona înaltă a Banatului medieval. Radu Popa propunea includerea cetăţii regale de la Jdioara în hotarele districtului Caran, bazându-se pe faptul că, în documente, castelanii de aici au avut rolul de reprezentanţi ai puterii centrale în district5.
În opinia lui Engel Pal, însă şi a lui Adrian Andrei Rusu cetatea a fost centrul fortificat al districtului Lugoj, atestat documentar începând cu anul 1385, în timp ce cetatea îşi are începuturile în a doua jumătate a secolului al XIII-lea sau în prima jumătate a secolului al XIV-lea.
Probabil că întrepătrunderea districtului Caran cu districtul Sebeş, petrecută probabil în cursul secolului al XV-lea, a determinat această mutaţie, partea de NV a districtului Caran fiind inclusă în districtul învecinat al Lugojului, în timp ce restul a ajuns să facă parte integrantă din districtul Sebeş, ulterior Caransebeş.
Ca structură arhitectonică şi de apărare, cetatea Jdioarei a fost zidită pe un platou cu trei pante abrupte şi acces doar dinspre vest, pe valea Timişului. Incinta cetăţii este una poligonală, cu una din laturi extrem de scurtă, un pentagon cu colţurile rotunjite
Prin dimensiunile sale reduse, de 40 x 22 m (în total 800 m2), Jdioara s-a numărat printre fortificaţiile de mai mici dimensiuni ale zonei, având doar două tu.muri interioare, unul mai vechi, dreptunghiular, pe latura de SE şi un donjon ridicat ceva mai târziu (în secolul XV) pe latura vestică, de formă pătrată
A. Rusu consideră că, la fel ca şi în cazul altor cetăţi, şi la Jdioara ar fi existat un pod ridicător peste şanţ, nu neapărat ataşat unui sistem de poartă. Ca sursă de aprovizionare cu apă se pare că cetatea ar fi avut o cisternă proprielO. Documentar, cetatea Jdioarei apare atestată odată cu anul 1320, însă este foarte probabilă zidirea ei în perioada anterioară, nefiind excluse chiar deceniile ce au urmat marii invazii din anul 1241.