Ghidul Banatului

Casa din Banat dusă la Muzeul Național al Satului din București, considerată reprezentativă pentru această zonă a țării

Gospodăria din satul Sârbova reprezentativă pentru zona de câmpie a Banatului, este dispusă de-a lungul văii râului Timiş. Datează de la începutul secolului al XIX-lea(1821), fiind reconstruită în muzeu în anul 1936. Satul este atestat documentar încă din veacul al XV-lea, iar o însemnare manuscrisă pe o carte veche folosită în biserică arată că: “la anul 1754 s-au pus satul la rând”.

Din punct de vedere economic, locuitorii au practicat îndeosebi agricultura ca ocupaţie principală asociată cu creşterea vitelor şi a oilor, dar şi viticultura. Ocupaţiile sunt reflectate în structura gospodăriei care cuprinde casa şi grajdul („stălogul”) cu şopron şi magazie, completate cu pătulul pentru porumb („cletul”), cocina şi porumbarul.

 Casă cu două încăperi şi tindă

Construcţiile sunt dispuse sub formă de patrulater închis spre stradă cu un gard din zidărie, prevăzut cu porţi de scândură decorate cu motive de factură mitică (dragonul). Din punct de vedere tipologic, locuinţa se înscrie în categoria caselor cu două încăperi şi tindă mediană, având de-a lungul faţadei o prispă deschisă pe stâlpi.
Casa este ridicată pe o temelie din piatră cu peretele îngust spre stradă, fiind zidită din cărămidă, sub un acoperiş în două ape cu învelitoare de ţiglă. Specific zonei este frontonul decorat cu elemente geometrice în relief, executate din tencuială ce încadrează numele proprietarului şi anul construcţiei.

„Ponievi” şi „cilimuri” cu o cromatică vie

Atât camera curată: „soba mare”, situată spre stradă, cât şi încăperea de locuit: „soba mică”, reunesc fiecare diverse piese de mobilier (paturi, scaune, mese înalte, bănci cu spătar) cât şi o bogată gamă de ţesături din lână – „ponievi” şi „cilimuri” cu o cromatică vie, în care predomină roşul – şi din bumbac – ştergare, feţe de masă, feţe de pernă, perdele cu un bogat decor geometric dispus în suprafeţe compacte pe fond alb.

În tindă („cunie”), încăpere multifuncţională (de trecere, de preparare a hranei şi pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative) se află un ingenios şi arhaic sistem de pregătire a hranei: vatra liberă prevăzută cu un impunător coş de evacuare a fumului şi care serveşte şi pentru alimentarea celor două sobe oarbe ce încălzesc încăperile de locuit.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version