Sport

Buturuga mică a răsturnat carul mare! Favorita CSM Lugoj a pierdut Cupa României în fața celor de la Gloria Moşniţa Nouă

Cupa României al fazei județene Timiș și-a terminat miercuri, 19 iunie, ultimul act la fotbal, unul în care Gloria Moşniţa Nouă, a zecea clasată la sfârșitul campionatului Diviziei D, a învins pe vicecampioana ligii a IV-a CSM Lugoj.



Pe o căldură excesivă, chiar dacă meciul a început de la ora 20, pe stadionul ”Emilian Pavel” din localitatea Ghiroda, moșnițenii au înscris în minutul 14 prin Cristian Melinte din propria jumătate de teren, de la aproape 60 de metri, peste portarul lugojenilor, Cristi Birăescu, ieşit la 14 metri din cadru.

La scurt timp, disconfortul termic și-a spus cuvântul, iar arbitrul Roman, le-a acordat jucătorilor pauză de hidratare, astfel de momente fiind oferite de câteva ori în timpul partidei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

CSM Lugoj, care era văzută ca marea favorită, pentru a compensa înfrângerea din campionat în fața Șagului, a pierdut câteva ocazii importante, iar de greșelile lor au profitat cei de la Gloria Moșnița care a mai punctat un gol în minutul 45 cu o minge lansată în adâncime peste apărare, iar Patrick Niță a sprintat și a tras de pe la 20 metri pentru un 2-0.

În mitanul secund, lugojenii au ratat un gol de la semi-distanță în minutul 66, prin Ioan Petresc, însă același jucător a fructificat ocazia și a redus diferența în minutul 73.

Fluierul de final a arătat pe tabela e marcaj scorul de 2-1 pentru Gloria Moşniţa Nouă, care va merge mai departe.



Cele șase câștigătoare din Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți vor fi împărțite prin tragere la sorți în două grupe. Învingătorii vor juca o finală regională pentru a accede mai departe, în tururile preliminare de dinainte de grupe. Sistemul e același de anul trecut. Partidele vor începe după mijlocul lunii iulie.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pentru CSM Lugoj au jucat Birăescu, A. Rus, Radak, Doboș, Popescu, Breșneni, Herci, Dobra, Mihoc, R. Rus, Silaghi-Perju. Au mai intrat Petresc, Maier, Lakatos, Talpă. Pe bancă au fost Amarinei – Roşie, Lakatos, Vlădia şi Repede. Antrenor a fost Dafin Danciu

CSC Moşniţa Nouă a evoluat pe teren cu Untaru – Cazimir, Lavrincik, Ioan Pîrjol, Grunţă – Melinte – cpt., Duţu, Costescu, Şchiopu – Niţă, Alin Pîrjol. Au mai intrat Bogdan Andriuca, Mario Popescu, Vlada. Pe bancă au stat Coroban, Ţăpuş, Pane, Mariş, Hepeş şi Popa. Antrenor a fost Bogdan Străuţ.

Au arbitrat Cătălin George Roman – Marius Talpoş şi Andrei Raul Teodorescu, iar observator de arbitri a fost Cătălin Botaş.

Publicitate. Scroll pentru a continua.



sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Poliția Municipiului Lugoj are un nou șef. Comisarul-șef Cristian Dimofte a fost declarat admis la concursul organizat pentru ocuparea funcției de conducere și revine...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Stiri Timișoara

Lovitură de teatru în dosarul care a zguduit CFR Timișoara! Cei nouă angajați ai CFR Călători care fuseseră condamnați în primă instanță la pedepse...

Știri din Lugoj

Decizia prin care jocurile de noroc în locații fizice au fost interzise în Lugoj este contestată în instanță de un operator din domeniu. Power...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version