Echipa de robotică Brainery din Timișoara a obținut locul I și prestigiosul Champion’s Award la etapa regională a competiției internaționale FIRST LEGO League Challenge, desfășurată în acest weekend la Alba Iulia, confirmându-și statutul de una dintre cele mai performante echipe de robotică educațională din regiune, conform: https://renasterea.ro/
Competiția a reunit 21 de echipe din mai multe județe ale țării, Brainery fiind singura reprezentantă a Timișoarei calificată la această etapă. Premiul Champion’s Award, considerat cel mai important din cadrul competiției, este acordat echipei care demonstrează excelență la toate categoriile: performanța robotului, proiectul de inovare, nivelul tehnic și respectarea valorilor FIRST.
FIRST LEGO League este cea mai mare competiție de robotică din lume, adresată elevilor cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, și îmbină construcția și programarea roboților cu cercetarea, inovația și rezolvarea unor probleme reale. Echipele sunt evaluate pe patru componente esențiale: Robot Game, Innovation Project, designul și programarea robotului, precum și Core Values – spirit de echipă, fair-play, respect și colaborare.
Sezonul competițional 2025–2026 se desfășoară sub tema „UNEARTHED”, care îi provoacă pe participanți să exploreze domeniul arheologiei și să înțeleagă cum pot fi valorificate descoperirile trecutului pentru a construi soluții ale viitorului.
În cadrul proiectului de inovare, Brainery a prezentat ArheoRover, un concept care îmbină tehnologia cu cercetarea arheologică. Proiectul are două direcții principale: un rover robotic destinat explorării, cartografierii și protejării siturilor arheologice și platforma Citizen Archaeology – un muzeu virtual ce reunește atât descoperiri realizate cu ajutorul roverului, cât și obiecte personale ale membrilor comunității, tratate ca artefacte cu valoare istorică.
Prin această abordare, echipa propune o perspectivă modernă asupra modului în care memoria colectivă și cea individuală pot fi documentate și transmise generațiilor viitoare cu ajutorul tehnologiei.
Succesul de la Alba Iulia continuă un parcurs competițional solid. În sezonul precedent, Brainery a câștigat Champion’s Award la etapa regională, iar la etapa națională FIRST LEGO League a obținut locul I la categoria Inovare, fiind apreciată pentru calitatea cercetării și originalitatea soluției propuse.