Evenimente

Bănățenii, așteptați să învețe cum să acceseze fonduri europene pentru a-și deschide o afacere

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, inițiator al proiectului „Resurse umane competitive pentru adaptarea la SNCDI în Regiunea Vest”, finanțat prin programul operațional Capital Uman 2014-2020, a dat drumul înscrierilor la cursul de “expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene”. Cursul este autorizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

La curs se pot înscrie doar angajați cu contract individual de muncă (normă întreagă sau timp parțial) dintr-un IMM din Regiunea Vest, eligibil conform SNC și SNCDI, care nu au funcție de conducere în cadrul companiei. Totodată, aceștia trebuie să aibă reședința într-unul din cele patru județe ale regiunii vest. Altfel, cursul nu este accesibil pentru cei care ocupă o poziție în cadrul managementului, angajaților din departamentele de resurse umane, sau celor care își gestionează propriile afaceri.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cursul se întinde pe o durată de 40 de ore. Materia acoperă temele necesare pentru scrierea unei cereri de finanțare și implementarea proiectului, indiferent de tipul de proiect sau sursa finanțării: programe de finanțare prin care se pot obține bani europeni nerambursabili, pașii pentru obținerea finanțării nerambursabile, completarea cererii de finanțare, accesarea și utilizarea corectă a fondurilor europene, implicații din partea firmei în gestionarea unui proiect finanțat din fonduri structurale, nereguli și fraude în realizarea și derularea proiectelor ce beneficiază  de cofinanțare europeană. 

Toți cursanții vor beneficia de experiența unui instructor, care îi va consilia și îndruma în conformitate cu legislația și le va răspunde la întrebări. Cursul se va desfășura la sediul CCIAT și la Centrul de Afaceri, cu respectarea normelor impuse de restricțiile în vigoare. 

Înscrierile se fac la adresa de e-mail lbarbu@cciat.ro până în data de 24 mai, numărul locurilor fiind limitat. Mai multe detalii aici.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Timiș

Festivalul Păturatei pe Crumpi revine la Ciacova, sâmbătă, 17 octombrie 2026, pentru cea de-a cincea ediție. Accesul este gratuit, iar organizatorii pregătesc preparate tradiționale,...

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version