Actualitate

A murit primul primar ales democratic al Timișoarei, după căderea regimului comunist

Viorel Oancea, fost primar al Timișoarei, a încetat din viață, la vârsta de 82 de ani.

Născut pe 8 decembrie 1944 la Brașov, Viorel Oancea era maior al Armatei Române în decembrie 1989 și este considerat primul ofițer de rang înalt care a trecut de partea Revoluției la Timișoara. Pe 22 decembrie, a urcat în balconul Operei pentru a declara public solidaritatea armatei cu manifestanții, anunțând că militarii nu vor mai trage în populație.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

După căderea regimului comunist, a fost numit inspector-șef al Poliției Timiș, iar în anul 1992, a fost ales primar al Timișoarei din partea Convenției Democratice Române, devenind primul edil al orașului desemnat prin alegeri libere în perioada post-comunistă.

„În anul 1992, timișorenii l-au ales pe Viorel Oancea din primul tur să conducă orașul. A fost primar până în 1996, în anii dificili în care orașul și instituțiile statului își construiau drumul democratic. A continuat să servească Timișoara și România ca secretar de stat în Ministerul Apărării, ales local și parlamentar. Cetățean de onoare al Timișoarei și membru al Societății Timișoara, Viorel Oancea a susținut principiile Proclamației de la Timișoara și a militat pentru Legea Lustrației, convins că libertatea câștigată în stradă în Decembrie 1989 trebuie apărată. Timișoara îi păstrează recunoștință pentru curajul din Decembrie 1989 și pentru serviciul adus orașului în primii ani ai democrației. Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul transmis de Primăria municipiului Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Satul Bodo, din comuna Balinț, se pregătește pentru o nouă sărbătoare dedicată gastronomiei și comunității. Duminică, 30 august, începând cu ora 14:30, va avea...

Stiri Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că nu intenționează să demisioneze după ce Senatul a adoptat noua Lege a Integrității, care include prevederea supranumită „amendamentul...

Știri Regionale

Administratorul unei societăți comerciale din Arad a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, după ce procurorii susțin că acesta ar fi reținut și...

Știri Regionale

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version