Știri

21 de şoferi au rămas pietoni, în doar patru zile, în Timiş.

În perioada 16/19.12.2022, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au desfășurat o acțiune în județul Timiș, care a avut drept scop asigurarea unui climat de siguranță rutieră, creșterea vizibilității și autorității polițienești, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Astfel, au fost desfășurate activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă limitele legale de viteză.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Au fost legitimate 260 de persoane, controlate 245 de autovehicule și au fost efectuate 220 de testări cu aparatul etilotest și 10 testări cu aparatul Drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.750 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002R, 66 de sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Au fost constatate 5 infracțiuni (toate la regimul rutier) și reținute, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere.

De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Recomandări de la poliţişti

Având în vedere, condițiile meteo din județul Timiș pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, polițiștii timișeni recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să marească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În acest context, reamintim tuturor conducătorilor auto faptul că dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, iar sancțiunea aferentă acestei abateri prevăzute de OUG 195/2002R, are o valoare ce poate fi cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei (de la 9 la 20 de puncte- amendă).

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Totodată, în situația depistării, odată cu aplicarea sancțiunii principale, va fi aplicată și sancțiunea complementară – imobilizarea autovehicului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.

Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca, pe timp de ploaie, luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă oferă o vizibilitate foarte bună. Este necesar ca ștergătoarele și instalația de climatizare să funcționeze perfect.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculul din faţă astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte subit. Nu frânaţi brusc!

Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule!

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări în locuri nepermise.

În cazul rămânerii în pană, pe timp de ploaie, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Respectați-vă partenerii din trafic! Mare atenție la pietoni și bicicliști.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Stiri din Timiș

Aproape 100.000 de lei în amenzi au fost aplicate de polițiștii rutieri din Timiș în urma unei razii de amploare desfășurate pe DN6, unul...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version