Sport

0-3 în deplasare la Voluntari. Trecem peste dezamăgire și continuăm lupta pentru cupele europene

Miercuri, 27 martie 2024, de la ora 17, Sala Polivalentă ”Gabriela Szabo” din Voluntari a găzduit a doua partidă din play off-ul Diviziei A1 la volei feminin. În fața a 200 de spectatori, partida a fost condusă de Alin Mateizer și Benone Vișan.

Lugojul a încercat să întoarcă soarta disputei cu CSO Voluntari pentru calificarea în semifinalele campionatului naţional. Gazdele porneau cu prima şansă, în condițiile în care CSML nu a câştigat până acum la Voluntari.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Din păcate, CSOV s-au dovedit a fi încă o dată, o ”nucă tare” pentru lugojence, care au părăsit terenul învinse cu 3-0 (25-23, 26-24, 25-12).

După un prim set echilibrat, al doilea părea să incline balanța în favoarea CSML. La 20-16 pentru Lugoj, gazdele cereau Time Out, dar setul a fost pierdut în prelungiri, cu 26-24. Căderea din setul III ne-a amintit de finalul meciului tur de la Lugoj.

”Mergem mai departe! Așa cum marile victorii și reușite le-am obținut ca echipă, tot ca echipă acceptăm și eșecurile. Parte din sport, nu ne plac, dar ne întăresc. Astăzi ne-au trădat finalurile de set și lipsa de inspirație a fetelor noastre în acele momente. Mergem mai departe, punem cărămidă peste cărămidă pentru construcția viitoare și ne luptăm pentru calificarea într-o cupă europeană. Noi vom fi tot aici pentru voi și vă așteptăm și acum, când pare mai greu, să rămâneți alături de noi. E păcat să nu umplem mereu sala”, transmit reprezentanții clubului nostru, după CSO Voluntari – CSM Lugoj 3-0.

Cele mai multe puncte de la CSML le-a marcat Yelizaveta Ruban (15), urmată de Andra Artin și Aliona Martiniuc, câte 8p, Mirta Grbac, 5p, iar de la gazde, s-au impus Ana Lazarevic, 13p., urmată de Heydi Casanova, Denisa Ionescu și Nikola Radosova, cu câte 11p.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Intrăm în turneul pentru locurile 5 – 8 și rămânem în cursa pentru o cupă europeană.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version