Știri din Timișoara

Zgomotul de vară explodează în Timișoara: peste 100 de amenzi și mii de lei sancțiuni de la începutul anului

Sursa foto: pressalert.ro

De la începutul anului și mai ales în ultimele două luni, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 116 sancțiuni contravenționale pentru tulburarea liniștii publice, în valoare totală de 76.700 de lei. Fenomenul a devenit mai frecvent odată cu încălzirea vremii, când sesizările din cartiere au crescut vizibil, conform: https://www.pressalert.ro/

Potrivit Poliția Locală Timișoara, au fost înregistrate 113 apeluri de la cetățeni care au reclamat zgomote puternice, în special pe timpul nopții. Doar în urma acestor sesizări au fost aplicate 20 de sancțiuni, în timp ce în alte cazuri intervenția polițiștilor s-a încheiat cu avertismente, situațiile conflictuale fiind aplanate la fața locului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cele mai frecvente probleme semnalate sunt muzica dată la volum ridicat în apartamente, gălăgia făcută de grupuri de tineri în fața blocurilor și lucrările casnice efectuate la ore nepotrivite, cum ar fi folosirea bormașinii în intervale de liniște. De asemenea, au fost vizate și unele localuri sau societăți comerciale unde s-au organizat petreceri cu muzică tare pe timp de noapte.

Autoritățile reamintesc că tulburarea liniștii publice este sancționată conform Legii 61/1991, iar amenzile pot ajunge până la 3.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei și de context.

Poliția locală avertizează că, odată cu apropierea verii, controalele vor continua în cartierele din oraș, acolo unde sesizările privind zgomotul tind să crească semnificativ.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Caraș - Severin

O femeie din județul Caraș-Severin a fost salvată la timp de polițiști, cadre medicale și localnici, după o intervenție contracronometru desfășurată luni, în apropierea...

Știri din Timișoara

Decizia de încetare a ocupării postului a fost emisă pe 8 octombrie 2026, după ce hotărârea Tribunalului Timiș privind anularea concursului din 2023 a...

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...

Știri din Timișoara

DNA Timișoara investighează modul în care au fost utilizați 67,84 milioane de lei destinați societății de termoficare Colterm, într-un dosar penal privind o posibilă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version