Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a transmis un avertisment clar în contextul discuțiilor privind desemnarea unui premier tehnocrat, susținând că un lider venit din afara scenei politice ar putea întâmpina dificultăți majore în conducerea Guvernului, conform: https://www.mediafax.ro/
Întrebat dacă varianta unui premier tehnocrat ar fi potrivită pentru România, Isărescu a răspuns rezervat: „Nu neapărat”. Acesta a explicat că experiența sa ca premier a fost diferită, deoarece avea deja contacte în administrație, participa la ședințe de guvern și negociase anterior acorduri internaționale importante.
Guvernatorul BNR consideră că un tehnocrat fără relații și autoritate în zona politică riscă să nu poată impune decizii sau direcții clare în Executiv.
„Trebuie să ai credibilitate, să-i cunoști și să te cunoască. Altfel vorbești în gol, în deșert”, a declarat Isărescu.
Oficialul a rememorat și perioada în care a condus Guvernul, afirmând că spre finalul mandatului se simțea tot mai izolat politic, în contextul tensiunilor electorale de la acel moment.
„Mai rămăsesem eu cu domnul președinte Constantinescu. Și număram zilele până plec de la Palatul Victoria”, a spus acesta.
Mugur Isărescu a subliniat că funcția de premier este „mult mai grea” decât cea de guvernator al BNR, deoarece presupune presiuni permanente și conflicte politice continue.
„Ca premier trebuie să ai ochi și în spate, să vezi cine te înjunghie politic”, a afirmat el.
În același timp, șeful BNR a avertizat că întârzierea formării noului Guvern poate avea efecte economice negative, într-un moment sensibil pentru România, marcat de inflație ridicată și dezechilibre bugetare.
„Nu va fi bine dacă formarea noului guvern se va prelungi foarte mult”, a declarat Isărescu, precizând că stabilitatea politică este esențială pentru menținerea încrederii în economie și în piețele financiare.