Asociația Visit Timiș pregătește participarea la competiția internațională FOOD FILM MENU 2026, lansată de Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism, cu scurtmetrajul „Ultimul ingredient”, care pune în valoare patrimoniul cultural și gastronomic al Banatului, în contextul titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028.
„Filmul s-a născut dintr-o poveste care m-a impresionat profund: povestea ultimului șvab din Charlottenburg, satul rotund al Banatului. De aici a pornit ideea scenariului — întâlnirea dintre o tânără chef în devenire și un om care păstrează, prin memorie, gesturi și rețete, ceva din sufletul unei lumi aproape dispărute”, spune Simona L. Neumann, director general Visit Timiș și autoarea scenariului.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
În film, Alexia Coroian, tânăra chef pregătită de Chef Florin Kiss, în cadrul Asociației GIDE, și selectată pentru Young Chef Awards în urma concursului regional pe Banat organizat de Visit Timiș, Alexia îl întâlnește pe Doru Gheorghiu, ultimul șvab, iar copilăria ei este sugerată prin prezența Samiei Uciu, în rolul Alexiei copil.
„Pentru mine, aceste zile de filmare au fost mai mult decât o producție. Au fost o întâlnire cu oamenii locului, cu ospitalitatea gazdelor, cu dăruirea celor care ne-au ajutat și cu acea omenie discretă care dă Banatului gustul său adevărat. Uneori, ultimul ingredient nu se află într-o rețetă. Se află în oameni, în locuri și în felul în care o poveste este dusă mai departe”, mai spune Simona L. Neumann.
Producția este coordonată de Radu Tora, director de producție, imaginea este semnată de Doru Iacovescu. Filmările au avut loc la Charlottenburg, Buzad și Comeat.
Ministerul Român al Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale terestră că începând...
Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...
Peciu Nou devine sâmbătă, 12 septembrie, punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei tradiționale și ai folclorului. Cea de-a doua ediție a Festivalului culinar „Prietenia”...