ACCIDENT

Tragedie la ieșirea din Belinț: Trei mașini, inclusiv una de poliție, implicate într-un accident grav. Cinci răniți, unul transportat cu elicopterul SMURD

Un accident rutier grav s-a produs luni, în jurul orei 14:00, la ieșirea din localitatea Belinț, județul Timiș, spre Coșteiu. Trei autoturisme, dintre care unul aparținând Poliției, au fost implicate în coliziune. Cinci persoane au fost rănite, iar una, încarcerată în mașină, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital, conform: https://www.tion.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la ISU Timiș, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple și opt subofițeri. De asemenea, au fost mobilizate trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Timiș, iar din Caraș-Severin a fost solicitat un elicopter SMURD din cauza gravității accidentului.

 

Trei dintre victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una a rămas blocată în autovehicul. Persoana încarcerată a fost scoasă în siguranță, era conștientă și cooperantă, și a fost transportată pe calea aerului la spital.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version