Știri

Tot mai multe accidente cu trotinete electrice: mii de persoane ajung la urgență

sursa: startupcafe.ro

Numărul accidentelor provocate de trotinetele electrice este în creștere în România. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, mii de persoane au ajuns la unitățile de primiri urgențe în ultimii ani, iar autoritățile atrag atenția asupra necesității unor reguli mai clare și a unei utilizări mai prudente.


Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat luni că datele centralizate la nivel național de Direcția de Medicină de Urgență arată o creștere semnificativă a accidentelor în care sunt implicate trotinete electrice.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit statisticilor, în anul 2025, 2.751 de persoane au ajuns la unitățile de primiri urgențe după astfel de incidente. Dintre acestea, 354 au avut nevoie de intervenții chirurgicale, iar două cazuri s-au soldat cu deces.

Cele mai multe victime sunt tineri. Dacă în 2024 au fost înregistrați 646 de pacienți cu vârsta sub 20 de ani, în 2025 numărul acestora a crescut la 1.611.

În 2024, 1.491 de persoane au fost tratate în spitale după accidente cu trotinete electrice, iar 190 dintre ele au necesitat intervenții chirurgicale.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit ministrului Sănătății, pentru medicii din serviciile de urgență aceste cazuri înseamnă adesea traumatisme grave și perioade lungi de recuperare pentru pacienți.

Datele arată că și în 2026 trendul se menține. În primele luni ale anului au fost deja înregistrate 89 de prezentări la UPU după accidente cu trotinete electrice, iar nouă persoane au avut nevoie de intervenții chirurgicale.

„Trotinetele electrice sunt un mijloc de transport tot mai prezent în orașe. Tocmai de aceea cred că merită să vorbim mai des despre prevenție și prudență în utilizarea lor, poate chiar și de reguli mai clare. Uneori, o clipă de atenție poate face diferența între un drum obișnuit și o vizită la urgență”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Decizia prin care jocurile de noroc în locații fizice au fost interzise în Lugoj este contestată în instanță de un operator din domeniu. Power...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Știri Regionale

Transportul public din Arad a înregistrat o creștere importantă a numărului de utilizatori după reducerea tarifelor. În luna septembrie, CTP Arad a vândut cu...

Stiri din Caraș - Severin

Un bărbat în vârstă de 83 de ani a fost găsit carbonizat, miercuri după-amiază, în apropierea cimitirului din localitatea Sacu, județul Caraș-Severin. Polițiștii au...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version