Actualitate

Timișoreanul care transporta țigări de contrabandă de 1 milion de euro, arestat preventiv

Șoferul prins în 30 aprilie, pe autostrada Arad–Nădlac, în zona Pecica, la volanul unui camion încărcat cu 780 de baxuri de țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, a fost arestat preventiv. Pe numele bărbatului, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Timișoara, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător, peste limita legală de 10.000 de țigarete.

Pe data de 30 aprilie, polițiștii au oprit în trafic, pe autostrada A1, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, care circula dinspre Arad spre județul Timiș. În urma verificărilor, s-a constatat că autotractorul nu avea o poliță RCA valabilă, încălcând prevederile privind circulația pe drumurile publice.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

La control, șoferul a prezentat documentele, conform cărora încărcătura era formată din 31 de paleți cu lăzi goale, cu destinația Bulgaria. Pentru a verifica autenticitatea informațiilor, polițiștii au efectuat o percheziție a semiremorcii.  În interior au fost găsite 390.000 de pachete de țigări, echivalentul a 7.800.000 de țigarete fără timbru fiscal, cu o valoare estimată la 5.487.077 de lei.

Conform anchetatorilor, șoferul avea cunoștință despre transportul ilegal și a participat în mod conștient la deținerea și transportul acestora.

Procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, fiind emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Un grav accident de muncă s-a produs, marți, 28 aprilie, pe un câmp, în apropierea localității Birda, județul Timiș. Polițiștii au fost sesizați cu...

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Ghidul Banatului

Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile pentru a patra ediție a festivalului de tradiții populare și produse locale „Suflet de România”. Este cea mai...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version