Știri din Timișoara

Tânăr de 23 de ani, adus din penitenciar la DIICOT Timișoara. Este acuzat că și-a bătut iubita și a obligat-o să se prostitueze

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Un tânăr de 23 de ani, aflat deja în penitenciar pentru fapte violente, a fost adus miercuri la audieri la DIICOT Timișoara, într-un dosar de trafic de persoane. Anchetatorii îl acuză că și-a agresat în mod repetat iubita și a constrâns-o să se prostitueze, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/

Potrivit procurorilor, relația dintre cei doi a început în urmă cu trei ani, iar după o perioadă bărbatul ar fi decis să profite financiar de pe urma tinerei. Când aceasta refuza să practice prostituția, era bătută cu brutalitate.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Victima a ajuns de două ori la Medicină Legală. În primul caz, medicii au stabilit că avea nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale, iar în al doilea de șapte zile.

Coșmarul ar fi continuat mai bine de un an, până în august 2025, când tânăra a sărit pe geam pentru a scăpa de agresor.

Ulterior, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție, însă acesta l-ar fi încălcat și ar fi agresat-o din nou, faptă pentru care a fost încarcerat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Între timp, procurorii DIICOT au extins ancheta, după apariția unor noi informații privind activitatea suspectului. Acesta va fi cercetat în continuare pentru trafic de persoane și riscă o pedeapsă suplimentară cu închisoarea.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Știri Regionale

Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri dimineața pe DJ 608,...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version