Administrație

Se caută proiectant! Un milion de lei pentru Conacul de la Banloc

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru realizarea documentației tehnice necesare restaurării ansamblului de la Banloc.

Din ansamblu fac parte atât clădirea Conacului și parcul aferent, cât și celelalte construcții istorice de pe domeniu. Proiectul prevede restaurarea și reconversia întregului ansamblu într-un centru cultural multifuncțional, unde ar urma să fie organizate simpozioane, conferinţe, sesiuni de comunicări, expoziţii, concerte, cursuri de formare şi perfecţionare, precum și evenimente sociale.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Prima etapă presupune realizarea documentației D.A.L.I, care include servicii de proiectare arhitectură, proiectare rezistență și proiectare instalații, studiu geotehnic, ridicare topografică, scanare și relevee, studii de materiale istorice, expertiză tehnică și studiu istoric, precum și alte studii necesare în această fază de proiectare.

Procesul va fi împărțit în două etape. Prima vizează elaborarea documentației pentru clădirea principală, iar a doua etapă se referă la restul ansamblului. Valoarea estimată a contractului pentru serviciile de proiectare și studiile necesare este de un milion de lei, fără TVA.

Ansamblul de la Banloc, aflat la 50 de km de Timișoara, se întinde pe o suprafață de mai bine de 8 hectare. Preluarea sa de către Consiliul Județean Timiș de la Mitropolia Banatului pentru o perioadă de 25 de ani a fost aprobată anul trecut. Potrivit CJ Timiș, contractul de administrare permite atât atragerea de fonduri europene, cât și stabilirea de parteneriate. Primii 5 ani sunt dedicați pregătirii și demarării investițiilor, pentru ca, în următoarele două decenii, Conacul Banloc să funcționeze ca un pol regional cultural și turistic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Uncategorized

O călătorie care în mod normal durează aproximativ o oră între Timișoara și Lugoj s-a transformat într-un coșmar pentru pasagerii trenului Regio 9578, în...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version