Locuitorii din Bocșa și din localitățile învecinate sunt invitați vineri, 10 iulie, începând cu ora 9:00, la Liceul Teoretic „Tata Oancea”, unde se va desfășura prima Caravană HEPASKIN organizată în județul Caraș-Severin. Participanții vor beneficia gratuit de consultații și investigații pentru depistarea afecțiunilor hepatice și a tumorilor cutanate, conform: https://www.radioresita.ro/
Caravana face parte din proiectul HEPASKIN, cofinanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, și are ca obiectiv diagnosticarea precoce a unor boli care, descoperite în stadii incipiente, pot fi tratate cu șanse mai mari de succes.
Consultațiile vor fi asigurate de o echipă multidisciplinară formată din medici gastroenterologi, dermatologi, chirurgi generaliști și chirurgi plasticieni. Pacienții vor beneficia de evaluări ecografice pentru depistarea afecțiunilor hepatice și de screening pentru tumorile cutanate, realizat cu ajutorul unui echipament de ultimă generație care permite examinarea întregii suprafețe a pielii.
Pe lângă investigațiile medicale, specialiștii vor oferi informații și recomandări privind prevenția și factorii de risc asociați acestor afecțiuni.
Managerul proiectului, profesorul Alexandru Blidișel, a precizat că acțiunea de la Bocșa deschide seria caravanelor medicale organizate în cele trei județe vizate de proiect: Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți.
„Este prima caravană pe care o realizăm în cele trei județe pe care le avem ca țintă, unul dintre acestea fiind Caraș-Severin”, a declarat profesorul Alexandru Blidișel.
Potrivit acestuia, în cadrul caravanei vor fi efectuate două tipuri de screening: pentru tumorile cutanate și pentru afecțiunile hepatice. Pacienții vor putea fi evaluați gratuit cu ajutorul unor echipamente moderne, în prezența medicilor specialiști din fiecare domeniu.
Proiectul HEPASKIN este realizat în parteneriat între Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara și Spitalul din Zrenjanin și urmărește îmbunătățirea accesului la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce în zona de graniță România–Serbia.
Medicii atrag atenția că atât cancerul de piele, cât și bolile hepatice pot evolua fără simptome evidente în stadiile incipiente, iar controalele preventive pot contribui decisiv la depistarea timpurie și la creșterea șanselor de tratament.