Strada Gării din Timișoara intră în șantier. De luni, 12 octombrie, încep lucrările pentru noua linie de tramvai care va lega Gara de Nord de zona Solventul, iar circulația rutieră va fi reorganizată pe tronsonul aflat în lucru, conform: https://renasterea.ro/
În prima etapă, constructorul va interveni între Solventul și intersecția cu strada Gheorghe Barițiu. Sensul de mers dinspre Solventul spre strada Gheorghe Barițiu va fi închis, iar traficul se va desfășura în ambele direcții pe celălalt sens de mers. Totodată, accesul din străzile adiacente către zona de lucrări va fi restricționat.
Noua linie de tramvai va avea peste 1,3 kilometri și va crea o legătură directă între Gara de Nord, Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor. Proiectul prevede și construirea a trei stații noi de tramvai, cu peroane și copertine.
Lucrările nu se limitează la infrastructura de tramvai. Strada Gării va fi modernizată, urmând să fie refăcut carosabilul și amenajate trotuare și piste pentru biciclete. Proiectul include și spații verzi, iluminat public inteligent, precum și modernizarea rețelelor de apă, canalizare, gaze și telecomunicații.
În zonă va fi instalat și un sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.
„Investim în vestul Timișoarei, o zonă care astăzi pare undeva la marginea orașului, deși este aproape de centru. Ceea ce îi lipsește este legătura cu alte cartiere, iar asta schimbăm prin investițiile ample de infrastructură pe care le facem aici”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul cu atribuții de primar.
Potrivit municipalității, lucrările ar trebui să fie finalizate în 18 luni. Valoarea contractului de execuție este de 62.447.509,70 lei, fără TVA, lucrările fiind realizate de asocierea SYLC CON TRANS SRL – lider de asociere – și Cons Electrificarea Instal SRL.
Proiectul „Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord” beneficiază de peste 68 de milioane de lei finanțare europeană, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Valoarea totală a proiectului depășește 106 milioane de lei.
Noua linie de tramvai este parte a proiectului mai amplu de dezvoltare a zonei Solventul. Împreună cu Pasajul Solventul și viitorul pod, aceasta ar urma să asigure o conexiune mai bună de transport public și rutier între nordul și sudul Timișoarei.