Știri

Risc de închisoare și amenzi între 3.000 și 6.000 de lei pentru cei care încalcă legea privind articolele pirotehnice – avertisment al polițiștilor din vestul țării

Polițiștii din vestul țării avertizează că folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate duce la amenzi uriașe și chiar la pedepse cu închisoarea, în urma numeroaselor incidente soldate cu autoaccidentări și rănirea altor persoane aflate în apropiere. IPJ Arad reamintește populației că doar anumite produse sunt permise pentru utilizare de către persoane fizice, iar regulile sunt stricte. conform: https://renasterea.ro/

Potrivit legii, persoanele fizice pot achiziționa și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoria F1, considerate cu risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil. Acestea sunt destinate spațiilor restrânse și interiorului locuințelor. Din această categorie nu fac parte petardele sau bateriile de petarde luminoase. Totodată, folosirea materialelor pirotehnice este permisă doar cu respectarea măsurilor de protecție a persoanelor, bunurilor, animalelor și mediului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Polițiștii subliniază că este interzisă folosirea articolelor pirotehnice între orele 24:00 și 6:00 (cu excepțiile legale), în apropierea locuințelor, a instalațiilor electrice de înaltă tensiune, a depozitelor de combustibili, a pădurilor, pe drumuri publice sau în locuri aglomerate. Orice încălcare a acestor prevederi se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.

Legea nr. 126/1995 prevede și pedepse penale. Comercializarea articolelor pirotehnice F1 către minori, vânzarea fără autorizație, prepararea sau depozitarea ilegală pot fi sancționate cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Mai grav, deținerea, folosirea ori comercializarea fără drept a articolelor din categoriile F2–F4, T1, T2, P1 și P2 se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Poliția atrage atenția că tulburarea ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice zgomotoase este sancționată și conform Legii nr. 61/1991.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În final, IPJ Arad îi îndeamnă pe cetățeni să evite folosirea materialelor pirotehnice sau să le utilizeze doar pe cele permise, achiziționate din surse autorizate, pentru a avea sărbători de iarnă liniștite, fără accidente și fără probleme cu legea.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Stiri din Timiș

Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...

Actualitate

Tribunalul Timiș a amânat, pentru a douăsprezecea oară, pronunțarea în procesul în care cinci polițiști din Arad sunt judecați pentru că ar fi primit...

Știri Regionale

Conducerea Aeroportului Arad a anunțat că va prelua zborurile companiilor care operează pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, care va întrerupe complet operațiunile...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version