Societatea de Transport Public Timișoara anunță restricții în circulația tramvaielor până miercuri după-amiază. Din cauza temperaturilor ridicate(peste 60 de grade, la orele după-amiezii), masticul care asigură etanșarea dintre linia de tramvai și stratul de asfalt se topește și este antrenat de roțile tramvaielor. Fiind un material extrem de aderent, acesta se depune atât pe șină, cât și pe boghiurile tramvaielor, punând în pericol circulația acestora, arată reprezentanții STPT.
Luni, din cele 36 de tramvaie programate să circule pe traseu, doar 21 au mai putut fi menținute în exploatare, celelalte fiind retrase temporar pentru remedierea problemelor. Peste 40 de angajați ai companiei au lucrat atât în teren, cât și în depou, iar intervențiile au continuat și pe parcursul nopții.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Conform STPT, tramvaiele nu mai circulă până la Gara de Nord.
Circulația se desfășoară astfel:
- Linia 1: Dâmbovița – Torontal;
- Linia 2: Shopping City – Torontal;
- Linia 5: Dâmbovița – Ronaț;
- Linia 4 și 7: circulă pe traseul normal;
- Liniile 8 și 9 circulă pe trasee scurtate, întorcând la Dâmbovița, fără a mai ajunge la Gara de Nord.
Pentru asigurarea transportului călătorilor:
- pe tronsonul Gara de Nord – Regele Carol I circulația este asigurată de microbuze;
- pe tronsonul Piața 700 – Gara de Est circulația este asigurată de microbuze, pe traseul Gara de Est – Meteo – Prințul Turcesc – Piața Traian – Piața 700 – Spitalul Louis Țurcanu.
Traseul Piața Virgil Economu – Meteo – Gara de Est – Piața Badea Cârțan – Piața Virgil Economu este acoperi cu un autobuz.
Publicitate. Scroll pentru a continua.