Protest cu zeci de camioane, miercuri seară, pe centura municipiului Arad. Transportatorii circulă cu viteză redusă și claxonează, nemulțumiți de trecerea la versiunea finală a platformei TollRo și de riscul aplicării unor amenzi în cazul unor probleme tehnice, conform: https://www.radioresita.ro/
Coloana de camioane se întinde pe câțiva kilometri, iar traficul pe centura Aradului este îngreunat. Protestul are loc cu puțin timp înainte ca sistemul TollRo să intre în versiunea finală.
Transportatorii cer amânarea amenzilor
Șoferii spun că nu se opun plății taxei de drum, însă cer ca amenzile să fie suspendate în perioada de început a noului sistem, astfel încât eventualele probleme tehnice ale platformei să nu fie imputate transportatorilor.
Sebastian Pop, reprezentant al șoferilor care participă la protest, susține că sistemul a fost amânat de trei ori, iar versiunea pilot a fost pusă la dispoziția transportatorilor cu aproximativ 15 zile înainte de trecerea la varianta finală.
„Problema este că, înainte de pornire, acest sistem prezintă serioase carențe tehnice, încă nu funcționează, iar de mâine se aplică amenzi”, a declarat Sebastian Pop.
Șoferii cer suspendarea sancțiunilor până în martie 2027
Transportatorii solicită adoptarea unui proiect aflat în Senat, despre care afirmă că prevede suspendarea amenzilor până la 15 martie 2027.
„Cerem ca acest proiect să fie votat cât mai repede”, a declarat unul dintre șoferii participanți la protest.
Transportatorii susțin că trecerea la noul sistem ar putea avea efecte și asupra traficului din punctele de frontieră, unde s-ar putea forma cozi în cazul apariției unor probleme de funcționare.
TollRo intră în versiunea finală de la 1 octombrie
Potrivit CNAIR, aplicația TollRo și portalul web aferent trec la versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00.
Transportatorii care au folosit versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi, deoarece informațiile introduse în perioada de testare nu vor fi transferate automat în sistemul final.
Astfel, utilizatorii trebuie să reintroducă datele companiei și să înregistreze din nou vehiculele.
Ce trebuie să facă transportatorii
CNAIR recomandă operatorilor care au utilizat versiunea pilot să efectueze următoarele operațiuni:
- să descarce din nou sau să actualizeze aplicația TollRo;
- să creeze un cont nou de utilizator;
- să completeze din nou datele companiei;
- să reînregistreze vehiculele tractoare și remorcile sau semiremorcile;
- să aibă pregătite documentele de înmatriculare și datele companiei.
Autoritățile recomandă ca aceste operațiuni să fie făcute din timp, pentru a evita eventualele întreruperi ale activității odată cu trecerea la versiunea finală.