Social

Peste 85.600 de locuințe neocupate în Timiș. Cele mai multe sunt în mediul urban

În județul Timiș, se află aproximativ 85.600 de locuințe neocupate. În cazul orașelor, procentul de neocupare ajunge la 26 la sută din totalul fondului locativ, arată o analiză  Storia.

Conform acesteia, între ultimele două recensăminte care au avut loc în România în 2011 și 2021(acesta desfășurat realmente în 2022 din cauza restricțiilor din perioada pandemiei), numărul total de locuințe a crescut cu 13,7% la nivel național, la peste 9,9 milioane de unități. În același timp numărul total de locuințe neocupate a crescut cu 76,4%, de la 1,4 milioane la peste 2,5 milioane.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit metodologiei recensământului, o locuință este considerată ocupată doar dacă există cel puțin o persoană care locuiește acolo în mod continuu de minimum 12 luni sau care și-a exprimat intenția de a rămâne pentru cel puțin un an.

Numărul de locuințe neocupate s-a triplat în județul Iași și s-a dublat în județele Brașov, Constanța și Bihor. Și în București, ponderea locuințelor neocupate s-a dublat, ajungând la 21% din total.

În județul Timiș numărul locuințelor neocupate în mediul urban și rural, a crescut de două ori de la 32.300 în 2011 la aproape 85.600  în 2021. Ponderea locuințelor în care oficial nu locuiește nicio persoană a crescut de peste două ori, de la 11,4% la 24,9%. Procentul este chiar mai mare în localitățile urbane(26,3%), unde sunt aproape 52.200 de locuințe neocupate.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În mediul urban, Cluj rămâne județul cu cea mai mică pondere a locuințelor neocupate dintre principalele piețe imobiliare, cu 19,3%.

Analiza Storia indică mai multe cauze ale creșterii numărului de locuințe neocupate. Migrația externă a lăsat numeroase proprietăți goale, fenomen amplificat de migrația internă din zonele rurale și orașele mici către marile centre urbanei.  Unele locuințe rămân neutilizate după decesul proprietarilor, moștenitorii preferând să le păstreze fără să le închirieze sau să le vândă. O altă situație este cea a proprietăților imobiliare cumpărate strict în scop investițional, fără intenția de a le închiria ulterior, cu raționamentul că valoarea acestora crește de-a lungul timpului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

Lipsa acută de forță de muncă din construcții și imobiliare îi împinge pe dezvoltatorii români la limite greu de imaginat. Un cunoscut om de...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version