Concerte și Spectacole

Peste 100.000 de participanți au celebrat orașul la Ziua Timișoarei. Când va avea loc ediția de anul viitor

Timișoara City Celebration 2026 s-a încheiat după patru zile în care orașul a devenit scena uneia dintre cele mai ample sărbători urbane din România.

Între 31 iulie și 3 august, peste 100.000 de timișoreni și turiști au participat la cele peste 200 de evenimente organizate în mai mult de 30 de spații din oraș, într-un program construit împreună cu comunitatea și dedicat diversității culturale, creativității și spiritului local.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Ediția din acest an a adus împreună peste 50 de organizații culturale și sportive din Timișoara, care au contribuit la realizarea unui program fără precedent. De la marile concerte de pe Bulevardul I.C. Brătianu la evenimente în cartiere, spectacole, expoziții, instalații artistice, competiții sportive, tururi ghidate și activități pentru copii, Ziua Timișoarei a confirmat încă o dată că orașul își celebrează identitatea prin colaborare și participare.

Scena principală de pe Bulevardul I.C. Brătianu a reunit artiști internaționali, naționali și locali și a oferit unele dintre cele mai memorabile momente ale ediției. Publicul i-a întâmpinat în premieră la Timișoara pe: Beth Hart, The Script și Marija Šerifović, alături de artiști precum Irina Rimes, Satoshi, Dora Gaitanovici, Alexandra Căpitănescu, JazzyBIT & K-lu și Ansamblul Timișul, împreună cu invitații Monica Anghel, Nico, Daniel Iordăchioaie, Andreea Voica, Alexandru Brădățan, Aurora și Săndel Mihai.

Printre cele mai emoționante momente s-au numărat concertul susținut de Beth Hart, apariția lui Danny O’Donoghue în mijlocul publicului în timpul concertului The Script, duetul surpriză dintre The Script și Irina Rimes și seara dedicată celebrării folclorului și comunității sârbe din Timișoara, alături de Marija Šerifović.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În același timp, Parcul Civic și Parcul I.C. Brătianu au devenit o platformă pentru scena muzicală și creativă locală a Timișoarei. Festivaluri și organizații precum Flight Festival, CODRU, JAZZx, Psihodrom, Time to Rock by FITT, Muzicon Hub, Guilty Corner, Embargo Hub și multe altele au adus în fața publicului concerte, showcase-uri, instalații și experiențe care au pus în valoare comunitățile creative ale orașului și au oferit vizibilitate artiștilor locali și independenți.

Programul s-a extins în toate cartierele Timișoarei, unde organizațiile partenere au propus expoziții, spectacole, tururi ghidate, ateliere, intervenții artistice, activități sportive și proiecte dedicate patrimoniului, educației culturale și comunității.

Timișoara City Celebration de anul viitor va avea loc între 30 iulie și 3 august 2027.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...

Stiri din Timiș

Întreruperi programate de energie electrică vor avea loc în Timișoara și în mai multe localități din județul Timiș, între 3 și 7 august. Furnizarea...

Stiri din Timiș

Incident violent în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Igriș, din județul Timiș. Un agent de pază ar fi fost înjunghiat în timpul...

Știri din Reșița

Locuitorii municipiului Reșița vor avea, în premieră, acces la două tuneluri de răcorire, care urmează să devină operaționale în următoarele zile. Inițiativa aparține Radio...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version