Utile

Pericolul din ceașca de ceai

Pliculețele de ceai conțin microplastice care ajung direct în ceașca de ceai, potrivit unui studiu recent ce ridică semne serioase de alarmă privind sănătatea consumatorilor, conform: https://renasterea.ro/

Cercetarea, publicată în revista „Food and Chemical Toxicology”, a descoperit fibre de microplastic în toate probele de ceai analizate, inclusiv în ceaiurile din plante considerate mai sănătoase. Oamenii de știință au testat ceaiuri verzi, de salvie, de tei și de mușețel de la cinci mărci turcești populare, iar rezultatele au arătat că toate conțin microplastice.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Specialiștii avertizează că multe pliculețe de ceai sunt fabricate din plastic, material care eliberează particule minuscule în băutură în timpul infuzării. Studiul califică riscurile asociate consumului de microplastice drept „o preocupare semnificativă pentru sănătatea publică”.

Microplasticele sunt fragmente de plastic mai mici de 5 milimetri, care se formează prin degradarea lentă a plasticului. Acestea se regăsesc peste tot – în aer, sol, oceane și alimente – iar oamenii și animalele le pot ingera sau inhala. Cercetări anterioare, inclusiv un raport al revistei Harvard Medicine, au identificat microplastice în sânge, salivă, ficat, rinichi și chiar în placentă.

Expunerea constantă la microplastice a fost asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, renale, Alzheimer și tulburări de fertilitate. Totuși, cercetătorii subliniază că știința privind efectele acestor particule asupra organismului uman se află încă într-o etapă incipientă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pentru a reduce riscurile, experții recomandă consumatorilor să aleagă ceai vrac sau pliculețe fără plastic, fabricate din materiale vegetale. Tot mai multe mărci oferă alternative sustenabile și sigure pentru mediu și sănătate.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Poliția Municipiului Lugoj are un nou șef. Comisarul-șef Cristian Dimofte a fost declarat admis la concursul organizat pentru ocuparea funcției de conducere și revine...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Stiri Timișoara

Lovitură de teatru în dosarul care a zguduit CFR Timișoara! Cei nouă angajați ai CFR Călători care fuseseră condamnați în primă instanță la pedepse...

Știri din Lugoj

Decizia prin care jocurile de noroc în locații fizice au fost interzise în Lugoj este contestată în instanță de un operator din domeniu. Power...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version