Știri din Lugoj

Percheziții de amploare în zona Lugoj: fost polițist și pădurar, vizați într-un dosar de arme ilegale și braconaj

Sursa foto: .google.com

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, împreună cu polițiștii, au efectuat joi dimineață mai multe percheziții domiciliare în localități din zona Lugojului, într-un dosar ce vizează deținerea ilegală de arme și fapte de braconaj, conform: https://lugojinfo.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Descinderile au avut loc în Hitiaș, Șârbova, Sacoșu Mare și în alte localități din apropiere. Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele vizate de anchetă se află un fost polițist și un pădurar.

Pentru desfășurarea operațiunii, drumurile de acces către localitățile unde au avut loc perchezițiile au fost blocate încă de la primele ore ale dimineții de polițiști din cadrul secțiilor rurale subordonate Poliției Municipiului Lugoj. Mai multe autoturisme au fost oprite și verificate în momentul în care au încercat să părăsească zonele vizate.

Anchetatorii au beneficiat de sprijinul trupelor speciale ale poliției, precum și al jandarmilor din Lugoj și Timișoara, având în vedere informațiile potrivit cărora suspecții ar deține arme de foc. În unele cazuri, oamenii legii au fost nevoiți să intervină în forță, după ce persoanele vizate nu au deschis porțile locuințelor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

După finalizarea perchezițiilor, mai multe persoane urmează să fie conduse la audieri.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere noi detalii în cursul zilei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version