Actualitate

Patru bărbaţi reţinuţi de poliţiştii timișoreni, pentru abateri rutiere

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au reținut în perioada 23 – 29 martie patru bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 59 de ani, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Primul, în vârstă de 57 de ani, a fost depistat la data de 23 martie, pe Calea Lugojului din Timișoara în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 104 km/h într-o zonă cu limită de 70 km/h. Testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. E

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pe 24 martie, un bărbat de 55 de ani a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit ca nu avea dreptul de a conduce autovehicule. De asemenea, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 26 martie 2026, un bărbat de 59 de ani a fost depistat pe strada Vasile Cârlova din Timișoara, conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce anulat, și cu o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Două zile mai târziu, un bărbat de 41 de ani a fost depistat pe strada Surorile Martir Caceu, în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat, el fiind reținut pentru conducere fără drept.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Polițiștii continuă cercetările în toate cauzele, sub coordonarea procurorilor de caz și reamintesc faptul că respectarea legislației rutiere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Sănătate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin continuă controalele în spitalele și unitățile medicale din județ. Sunt verificate, conform conducerii instituției, prezența medicilor la...

Știri din Timișoara

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va întrerupe complet operațiunile aeriene între 2 și 22 noiembrie 2026, perioadă în care pista de aterizare și...

Actualitate

Tribunalul Timiș a amânat, pentru a douăsprezecea oară, pronunțarea în procesul în care cinci polițiști din Arad sunt judecați pentru că ar fi primit...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version