Administrație

Moravița, a treia comună din Timiș care ia în calcul comasarea

Primarul comunei Moravița, Răzvan Brăzdău, a anunțat că este deschis analizării posibilității de comasare voluntară a comunei cu una sau mai multe localități învecinate. Anunțul vine în contextul propunerii președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, privind comasarea unor unități administrativ-teritoriale. Răzvan Brăzdău a precizat că a avut discuții în acest sens atât cu președintele CJT, cât și cu vicepreședintele Alin Popoviciu.

O astfel de inițiativă, spune Răzvan Brăzdău, ar putea aduce beneficii importante pentru comunitățile implicate, în special prin accesarea unor fonduri consistente pentru investiții. PFiecare comună ar putea beneficia de aproximativ 2,5 milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare până în anul 2028. „Acest sprijin financiar ar putea contribui la modernizarea infrastructurii, la dezvoltarea serviciilor publice și la realizarea unor proiecte importante pentru locuitori”, susține acesta.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Printr-o eventuală comasare, administrațiile locale ar putea avea o capacitate administrativă mai puternică și șanse mai mari de dezvoltare. Edilul comunei Moravița nu este preocupat de perspectiva reducerii numărului de funcții administrative și spune că primul pas îl reprezintă exprimarea intenției și identificarea unei eventuale înțelegeri cu comunele vecine. Decizia finală va aparține locuitorilor, care vor trebui să se pronunțe prin referendum.

Mașloc și Fibiș, alte două comune din județul Timiș conduse de primari liberali, au acceptat comasarea și au anunțat inițierea procedurilor de fuziune.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version