Social

Minivacanță de Rusalii. Weekend prelungit la început de vară

Românii vor avea o nouă minivacanță cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. Majoritatea angajaților vor beneficia de trei zile libere consecutive, în timp ce elevii vor avea parte de un weekend prelungit, potrivit calendarului zilelor libere legale.

La ortodocși și greco-catolici, Rusaliile sunt sărbătorite în data de 31 mai, iar a doua zi de Rusalii este luni, 1 iunie, zi care coincide cu Ziua Copilului. Astfel, angajații vor avea din nou trei zile consecutive, de sâmbătă, 30 mai, până luni inclusiv.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Salariații din domenii esențiale precum – sănătatea, transporturile, ordinea publică, comerțul sau serviciile de urgență – pot fi programați la lucru, în funcție de specificul activității. În aceste situații, legislația muncii prevede acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau, dacă acest lucru nu este posibil, plata unui spor salarial.

Elevii vor avea zi liberă și pe 5 iunie. Ziua Învățătorului, celebrată anual pe 5 iunie, este marcată în România drept zi liberă pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, începând cu anul 2024. Măsura a fost stabilită prin includerea acestei date în Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de sector de activitate – Învățământ Preuniversitar. Următoarea zi liberă importantă din calendar

Zile libere legale rămase în 2026:

Publicitate. Scroll pentru a continua.

-1 iunie Ziua Copilului și a doua zi de Rusalii;
-15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului;
-30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei (weekend prelungit);
-1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României;
-25 decembrie (vineri) și 26 decembrie (sâmbătă) – Crăciunul

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version