ECONOMIC

Ministerul Agriculturii lansează schema de ajutor „Creditul Fermierului” pentru sprijinirea producătorilor agricoli

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va demara în acest an schema de ajutor de minimis „Creditul Fermierului”, destinată sprijinirii fermierilor din România prin facilitarea accesului la lichidități. Programul va beneficia de un buget total de 250 de milioane de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro, și se va desfășura în perioada 2025-2027, conform: https://renasterea.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Prin această schemă, maximum 1.500 de beneficiari care activează în domeniul producției agricole primare vor putea primi ajutoare de minimis, fără a depăși suma de 50.000 euro pe întreprindere în decursul a trei ani. Ajutorul constă în acoperirea de către stat a componentei ROBOR la trei luni din dobânda aferentă creditelor non-revolving contractate pe maximum 36 de luni.

 

Vor fi eligibili fermierii care nu se află în insolvență, nu au incidente majore de plată, și care desfășoară activități conform codurilor CAEN din diviziunea 01 – agricultură. Creditele nu vor putea fi modificate unilateral de către bănci, iar marja de dobândă va fi plafonată la 1,95% anual, suportată de beneficiar.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Fondul de Garantare a Creditului Rural SA – IFN va administra schema, iar aceasta va deveni operațională după semnarea convențiilor cu MADR și instituțiile de credit participante. Acordurile de finanțare vor putea fi încheiate până la 31 decembrie 2025, iar plățile se vor efectua până la 3 martie 2029.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Caraș - Severin

O anchetă privind pescuitul ilegal și comercializarea peștelui fără documente de proveniență a dus la o amplă acțiune a polițiștilor din Moldova Nouă. Patru...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version